Și m-am gândit să scriu, căci vorba-mi poate suferi.
Și aștern pe hârtie gânduri, trăiri, emoții, temeri, așa cum mă încearcă, așa cum mă răscolesc, așa cum mă copleșesc, așa cum le trăiesc.
Așa simplu… și totuși…
Știi…? Te simt aproape și totuși departe și te simt cu mine, în mine și mă bucur și mă întristez.
Simt fericire. O fericire greu de descris, greu de înțeles, greu de definit. De ce aș defini-o? Oare nu-i mai ințelept să o simt, îmi spun?
Ba da. Așa este. O simt. O simt eu. O simte inima mea. O simte ființa mea. O simte adâncul meu. O simt buzele mele și mâinile mele și pielea mea și ochii mei și….tot ceea se însemn.
Azi, nu ieri, nu mâine. Acum. În acest prezent al existenței mele.
Masca am dat-o jos. Te-am invitat să mă cunoști, să mă știi așa cum nu poate ști oricine.
Te-am invitat în casa sufletului meu și când mi-ai bătut la ușă, ți- am deschis fără regret, dar cu teamă. Cum să nu îmi fie teamă? Dincolo, eram doar eu. Fără mască. Fără haine. Fără înveliș. Doar eu.
Și te-am lăsat să mă privești. Să mă descoperi. Să mă ai. Și m-ai privit. Și m-ai descoperit.
Și m-ai avut.
Și mă privești și acum și mă descoperi și mă ai. Altfel. Deosebit. Aparte.
Iartă-mi goliciunea!
Bucură-te de mine! Bucură-te de noi!
Mihaela
De același autor
Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.
