Boemă

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

O poezie dintr-o vreme când oamenii știau să-și bucure sufletul, iar sufletul știa să se bucure de viață…

Umblam cu pumnii-n buzunarele crăpate
Și chiar paltonul îmi părea că-i ideal.
Mergeam sub ceruri, Muză, și-ți eram vasal:
Ce de mai dragosti am visat, frumoase toate!

Nădragii mei aveau o gaură cam mare,
Dar înșiram la rime, cufundat în vis.
Găseam în Ursa Mare-un han mereu deschis,
Iar stelele-mi foșneau pe cer, încântătoare.

Le ascultam, pe margine de drum șezând,
În serile acelea de septembrie, când
Simțeam pe frunte roua – vin amețitor,

Și când, rimând prin întunericul fantastic,
Trăgeam ca de o liră de-al ghetelor elastic,
Proptindu-mi inima cu un picior!

Arthur Rimbaud
(20 octombrie 1854 – 10 noiembrie 1891)
Boemă (1870)

Arthur-Rimbaud

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu