“Când mă săruți, zeul mi-l săruți”

Nichita Stănescu: șapte haikuuri. Ca șapte respirări.

Pe carapacea broaștei țestoase
cad lacrimi.
Plângi… sau plouă?

***

Când te-am văzut
m-a lucit un vânt suav
de stea căzătoare.

***

Te-ngălbenește
bănuiala mea
cum toamnele, frunzele.

***

Noapte întreruptă cu un strigăt.
Brusc visul
face umbră.

***

Unu plus unu,
fără să fim doi,
stăm unul lângă altul.

***

Tu ești absența mea
cum visul este
absența treziei…

***

Când mă săruți, zeul mi-l săruți.
Când pleci, pleci
de la mine doar.

Nichita Stănescu

Sorin Tudor

Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

3 comentarii