Patru gânduri. Sunt lucruri care nu se spun şi, dacă am formula totul numai prin cuvinte, valoarea cuvintelor ar scădea. În sufletul ei, cuvântul păcat însemna tot ceea ce era impur, murdar, abject, fără să
Câteva minute de frumusețe. Uneori, cerul ne redă visele pe care dorim să le vedem. Plutind acolo, sus, deasupra noastră, lăsându-ne senzația că am putea să le atingem dacă ne-am ridica pe vârfuri și ne-am
Despre dragoste și singurătate. Cum poţi să uiţi ceea ce până mai ieri însemna iubirea, dragostea însăşi, expresia ei tulburătoare care îţi atinge şi îţi vrăjeşte sufletul? Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu
Un adevăr pe care adesea îl uităm... Ne iubim mama aproape fără s-o ştim, pe nesimţite, căci asta-i tot atât de firesc ca şi viaţa; şi nu ne dăm seama cât de adânci sunt rădăcinile
Atunce numai fi-va noapte bună... Zici "Noapte bună"? Nu, iubita mea! De ne-ar surâde-n veci, stea lângă stea, E tot duşmană noaptea, ce desparte, În loc să lege dulce pân' la moarte... Ah, de-am rămâne
Lungmetrajul "Aferim!", de Radu Jude, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza" a premiilor Oscar 2016. Anul acesta, 14 pelicule au fost considerate eligibile
Fotograful român Eduard Guţescu se numără printre câştigătorii unei competiţii fotografice organizate de National Geographic. Peisajul de basm a fost surprins în satul Peştera (județul Brașov) se numește Land of Fairy Tales şi a primit
Un poem vizual despre cenușiul care ne înconjoară. Un film care a primit deja un premiu internațional și care, veți vedea, emană o stare pe care mulți dintre noi o vom recunoaște. Deși ne-am obișnuit
O frumoasă poezie de dragoste. Când vocile mor, muzica mai întârzie, Mai reverberează un timp în memorie – Mirosul, când violetele mor discret, Devine mai insistent și mai urgent. Petalele rozei, când roza a murit,
O construcție simplă, la îndemâna oricărui posesor de smartphone. Aveți nevoie doar de puțină hârtie (dacă se poate milimetrică), o carcasă de CD, un cutter, puțină bandă adezivă și, evident, un smartphone, Priviți. Și, pentru
Despre sufletul omului. Și, evident, despre fericire. Fericirea e o pasăre. Dar nu o pasăre ca oricare alta Ci o pasăre plăsmuita din pulbere de aur. Pasărea aceasta Vine de undeva, de departe, Vine și
Așadar... O poveste emoționantă. Cât de emoționantă? Foarte emoționantă. Iar acestea fiind spuse, iată de ce zboară timpul. Știu că e cald, dar haideți să mai și zâmbim: leul cu siguranță o va aprecia. Ce se
O frumoasă poezie de dragoste. Abia începusem să simt Că undeva-n rarul văzduh Zăpada se va opri deodată, Abia începusem să știu Că nu mai poți să te ascunzi De ochii mei avizi să vadă,
Ce înseamnă, de fapt, să fii o "mare doamnă"? Ei bine, citiți... Poeta Constanța Buzea vorbind despre căsnicia sa cu poetul Adrian Păunescu: "Trecutul meu este atât de bogat prin căsnicia pe care am avut-o
Șapte fotografii pentru îndrăgostiți. Se spune că vara cu toții ne-am îndrăgostit, măcar o singură dată. Și că, măcar pentru o clipă, cu toții ne aducem aminte de o astfel de iubire...