Un poem de scenaristul, actorul și regizorul Todd Alcott. Televiziunea Uită-te la mine. Uită-te la mine. Uită-te la mine, uită-te la mine, uită-te la mine. Uită-te la mine! Nu, nu, nu, nu te uita acolo.
Vânduți, la licitație, cu aproape două milioane de euro, cerceii Elenei Lupescu au zăcut, timp de 35 de ani, uitați într-un sertar. O pereche de cercei cu perle pe care regele Carol al II-lea al
One Life Left, cel mai recent album al lui Mihai Iordache se bucură se succes internațional. În acest moment, Mihai Iordache se află cu piesa sa, Triangle pe locul 7 în topul celor mai downloadate
Unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Parcul Național Yosemite, situat în regiunea centrală a munților Sierra Nevada din California, este vizitat anual de peste trei milioane de turiști. Și mulți dintre ei îl
Muzică generată prin intermediul unui cerc animat. Premiat în cadrul festivalurilor de animație din Montreal, Milano și Lille, Sonar este un experiment vizual, realizat de grupul creativ canadian Possible Metrics, care a pornit de la
Două articole, aceeași viață. "Nu are antebrațe, dar cântă la tobe. Românul care a uimit lumea muzicală şi presa internaţională", anunță, zgomotos, titlul de pe Mediafax. "Un român care nu are antebraţe uimeşte presa internaţională
România deține un nou record mondial: "Fotografia cu cele mai multe zâmbete de copii". Asociaţia Telefonul Copilului şi Romtelecom au adus României un record mondial prin realizarea "Fotografiei cu cele mai multe zâmbete de copii".
Două experimente vizuale. Alge este un experiment vizual de grupul creativ Tell No One (alcătuit din regizorii Luke White și Remi Week). Un grup creativ care, precum se vede, se joacă frumos cu ideile și
In fiecare zi, viața îți oferă atât de multe posibilități. Ce ar fi dacă ai alege doar una? Ați simțit vreodată că persoana pe care ați văzut-o doar pentru o clipă ar putea să vă
Orice poartă este o enigma în sine: nu vei afla niciodată de ce parte a ei te afli cu adevărat. Și, de parcă această enigmă nu ar fi îndeajuns, instalațiile artistice realizate de artista germană
Nouă ani de viață în doar două minute. Fotograful olandez Frans Hofmeester și-a fotografiat fiul în fiecare săptămână, din ziua în care s-a născut și până astăzi, la vârsta de nouă ani. Iată toată această
Ping-pong, Yin-yang, Jing Li, Lu Xun... Ceea ce veți vedea în continuare sunt secvențe din meciurile olimpice de ping-pong disputate între China și Japonia în anii 1955, 1975 și 1981. Iar ceea ce veți auzi
Maestrul George Cotos împlinește astăzi 97 de ani. "Născut în 1915, în România, George Cotos a lăsat viața de oier pentru aceea de soldat, luptând la frontierele Rusiei în timpul celui de al Doilea Razboi
Cea mai înaltă cascadă din lume. Se află în Venezuela și, datorită frumuseții sale, am putea să o numim Cascada Îngerului. Numele corect este, însă, Cascada Angel, după numele aviatorului Jimmie Angel. Salto del Angel
Cum poţi să devii popular pe Facebook? Aflăm de pe Mediafax: "Un număr mare de prieteni care au un aspect fizic seducător asigură un nivel mai mare de popularitate pe Facebook, mai ales pentru femei,