„Așa crește singurătatea mea de celuloză într-o casă austeră”
-O singurătate prea zgomotoasă- citită față în față.
Prima amibă Diplozoon paradoxum care cunoaște adulterul
Zebrele s-au mutat la pol să li se vadă mai bine dungile
Și pisicile în Franța- fac băi de soare și cumpără baghete
eu mă pornesc să-ți scriu în toiul nopții „îmi lipsești”.
Rockul merge la micul dejun cu ceai și pâine cu unt
eu continui să am încredere în tine.
Fetițele lasă urme de ruj pe pereți. Pe pereții altor case.
Autostop parfumat cu infuzii de azalee
eu am clopoței în coadă, pernuțe de pisică și ac de viespe
-schiță pictată cu acrilic. Rochie, tutu gri-șobolan, cu epoleți.
încă beau vin și să ascult jazz. Învârt cercul la telefon. Durează.
Nu când toate ferestrele de pe strada mea rulează filme-color, anii ’20
E o demență prin parcuri. Democrația sentimentelor. Încet, calm.
Toți copacii se îmbrățișează. Toate felinarele flirtează jucându-se cu lumina
Cu intensitatea ei. Și eu dau volumul mai tare. Crește dorul.
Mă înec în supă. E de la febră. Salvează-mă!
La chitară se cântă cu două acorduri și se folosește un creion.
Melodia s-a imprimat pe o rochie din hârtie de ziar.
Caut melodia! A reușit cineva să o asculte?
Ediție limitată, între 5 și 10 dimineața.
Tot cumpăr rochii în zadar. Rog să fiu contactată!
