Mă întreb uneori ce poți să faci?
Ce poți să faci când, în surdină,
îți bat în geam crengile unor copaci desfrunziți?
Și tu ești singur în cameră.
Ce poți să faci când, înlăuntrul tău,
toate plantele îngălbenesc?
și îngenunchează în miasma unei mocirle.
Ce poți să faci când, prin vine,
sângele îți curge agale?
și tot ce-ar vrea –
să se verse în mii și mii de pocale.
Ce poți să faci atunci când, în jur,
vezi atâtea și-atâtea deșertăciuni?
felurite deșertăciuni.
…și-n zadar buzele îți rostesc rugăciuni.
Ce-ai putea face în toate cazurile acestea?
Ai putea, neputincios,
să-ți ridici ochii către Calea Lactee?
și printre stele, imaginar,
să-ți croiești o odisee?
Ai putea, copilăresc,
să mergi, pur și simplu, într-o pădure?
prima pe care o vezi.
prima care îți iese în cale.
Și-acolo să-ți aduci aminte cum alergai,
când erai mic,
zvăpăiat, pe cărare?
Ai putea să mulțumești?
să apreciezi?
să zâmbești?
Ai putea să ajuți?
să oferi?
să iubești?
Ai putea…
și poți!
