Despre viață, cu înțelepciune.
Nu poţi vorbi de unele lucruri cu cei care te-ar înţelege, seamănă ca şi cum ai răscoli cu mâna în cărbuni aprinşi. Cu cei ce nu înţeleg, iar nu poţi vorbi.
Degeaba strigi nevoia ta celor ce nu vor să audă.
În coapsa noastră purtăm fiecare, neştiutor, sămânţa unui monstru posibil, dar mai înfricoşătoare încă putinţa de a naşte un Dumnezeu şi stăm astfel cu inconştientă naivitate uimiţi în faţa noastră înşine.
Nimic mai urât decât să denaturezi un om care are norocul să aibă o natură, aruncându-i o haină străină pe umeri.
Despre cei de-aproape e bine să te informezi de departe.
Ce frumoși sunt oamenii pe care nu-i cunoaștem!
Misterul fiecărui suflet. Ceea ce ar fi vrut să fie… Ceea ce ar fi trebuit să fie… Ceea ce ar fi putut să fie!
Acei care nu găsesc norocul sunt acei ce nu ştiu să-l cheme cu destulă tărie, sunt acei cărora le lipseşte credinţa.
Nu se poate să te azvârli puternic, vioi şi încrezător în valurile vieţii, şi ea să nu te scoată la limanul fericirii.
E mai greu să-ţi dai drumul de sus şi să cazi moale pe aripile tale fără să ţi le fărâmi. De aceea se urcă aşa puţini.
Hortensia Papadat-Bengescu
(8 decembrie 1876 – 5 martie 1955)
Foarte bun articol “Ce frumoși sunt oamenii pe care nu-i cunoaștem!”
Frumos!