“Absența este pentru iubire ca vântul pentru foc: pe cel mic îl stinge, pe cel mare îl învăpăiază.”
“Unii oameni, care au o gândire foarte dialectică, afirmă că urâciunea este dată pentru a pune şi mai mult în valoare frumusețea. Omul medieval credea la fel, mai mult chiar, era convins că urâciunile/monstruozitățile au fost create de Dumnezeu pentru a stabili un echilibru în această lume. Adevărata problemă este aceea că noi nu știm, nu putem măsura cu precizie ce este urâciunea.
Frumusețea, la fel ca şi urâciunea, sunt noțiuni relative. În cartea mea, Istoria frumuseții, veți găsi ideea că reprezentarea noastră despre frumusețe şi urâciune depinde de epoca în care trăim. Dacă, de exemplu, Rubens ar fi avut posibilitatea să vadă vreun tablou de Picasso, nu am nici o îndoială că l-ar fi considerat o aberație coșmarescă.
Poate că trebuie să constatăm faptul că frumusețea a dispărut din arta contemporană, o artă dominată acum de o estetică a provocării. Să nu uităm însă că această tendință de a șoca, de a provoca este destul de veche în istoria artei. De exemplu, să ne amintim câte eforturi depuneau artiștii în Evul Mediu pentru a picta răul și urâciunea. Bosch își completa, își popula tablourile cu niște monștri foarte respingători…
Adevărata problemă constă în faptul că cei care vizitează astăzi muzeele nu sunt interesați în a înțelege idealul frumuseții, ci doar să “consume arta”. Ei păşesc în sălile de expoziţie doar pentru că mass-media i-a convins să facă lucrul acesta. În zilele noastre toleranţa în plan artistic este sinonimă de multe ori cu indiferenţa. Această indiferenţă striveşte toate diferenţele care există, care ar trebui să existe între o operă de artă şi un oarecare obiect pe care vrei să-l vezi doar pentru că este cunoscut. Unul dintre producătorii de macaroane a folosit în spoturile de reclamă la acest produs imaginea unei mori vechi. S-a declanşat imediat un adevărat periplu al curioşilor dornici să vadă această moară, devenită imediat foarte cunoscută. Iată un exemplu care revelă cum un politeism al frumuseții este transformat într-un ateism al frumuseții.”
Umberto Eco (n. 5 ianuarie 1932)
Foarte interesante postarile!