Există oameni care rămân in inconstienţa nopţilor tale, precum niste săbii care te-au tăiat in bucăţi şi care din când în când ti se mai răsucesc in rănile nevindecate.
Există oameni care de fiecare dată când pleacă iau o bucată din tine, dar rana ţi-o lasa ca sa ştii cât eşti de vie. Pentru că oamenii aceia care îşi scot sabia ca sa-ţi desfacă sufletul, deşi nu au nevoie de nimic din ceea ce tu eşti ori din viaţa ta, vin si, de cele mai multe ori, nu se mai intorc si ar fi in zadar să facă asta, pentru că ei nu pleacă niciodată , ci doar iţi dau iluzia asta, lăsându-te să crezi ca rana ta e doar a ta.
Există oameni care în încercările lor fără sens vor face orice sa-ti inchidă rana. Si deasupra crustei ce o acoperă, din când in când simiti sărutul si respiraţia crudă a celui care a plecat si nu a aceluia care, cu naivitatea lui, îţi va acoperi ochii, dar nu si sufletul.
Există oameni care vin si pleacă. Uneori, definitiv.
Si dacă, in inconstienţa noptilor tale, atunci când eşti singur si nu ştii cui ţi dacă ai aparţinut cuiva, ştii că ţi-a mai rămas ceva. O rană veche si nevindecabilă.
Aşa că, ia-ţi rămas bun de la cerul de vară si de la noptile tale inconştiente, trăite cu sufletul alteia, ia-ţi rămas bun cât mai ai timp, pentru că indiferent de cât de des ai face asta, ţie iti ramane in singurătate rana ta, o vei purta, pe chip, in ochi, in sufletul tău al nimănui si o vei păstra doar pentru tine.
Pentru că rana ta e misterul tău si al noptilor trăite cu gândul că ar putea fi ultima ta noapte, in care, ţi se adânceşte rana.
Insă, nu uita, rana e semn că trăieşti si că, din când in când, cerul se oglindeşte in ea.
