Scoateţi-i otrava din ochi, din urechi, din degete. Îi curge prin vene demonul cu o mie de feţe, se mişcă haotic, aruncă priviri fixe, goale şi abstracte. Îi sugrumă mădularele. Se aud suspine!
Scoateţi-i demonul! Războiul e pe viaţă şi pe moarte. E un război tăcut. Şi ochiul, ochiul a zărit tăcerea minţită a orei ce pare o formă de viaţă… Cum, nu se mai sfârşeşte niciodată?
Împreunaţi-i mâinile a rugăciune peste timpul întreg, teamă de prăbuşiri şi de plânsuri îi atârnă pe umeri. Căutaţi-i îngerul păzitor plecat în infinituri şi daţi-i aripa rămasă întreagă să poată iniţia zborul dincolo de necunoscut, să găsească un nou înţeles ascuns dincolo de aparenţe, dincolo de zgomotul lumii.
Dar , mai întâi , scoateţi-i demonul… Acum!
Şi brusc s-a făcut linişte…
