De partea versului

Iată-mi privirea-nțepenită-n smalțul gândului tău, ce răsare orbitor prin lumi asimetrice!
Iată cum am supraestimat puterea ermetică a visului încercănat de dor…
Vinovat mi-a fost și candelabrul ospitalier ce-aprinde-n suflet o galeșă epavă de sfidare,
Pe care-o șterg cu vlagă din eul ră(tă)cit
Care-ndoaie-n scurgere de frici nenumărate armonii.
Ce șubrezime răcoroasă ni se dezlănțuie-n chemările fără de voie ale timpului,
Căci tardiv ne e regresul adânc al globului de cupru-n care te țin ascuns.
M-am îmbolnăvit
De poezie și de mine; cele mai crâncene lupte se dau cu iz de ”Ce-ar fi dacă…?”
Ierbar mi te-am făcut, din nervi străini și rânduri grele,
Te port și te îmbrac în neștiute versuri, aievea grâului însorit de cuptor.
Tu-adulmeci în neștire, ca un vlăstar, clocotul surd al nopții,
Pe care mi-l vâri în sacul cu nimic al atingerii tale.
Și eu tac… tic-tac
Ne-am înghițit vorba unul altuia… și-o savuram cu(minte),
Până când m-am înecat într-un sâmbure de adevăr,
Pe care l-am scuipat năstrușnic în sacul cu nimic al cuvintelor tale.
Atunci… mi se făcuse-n suflet negru,
Negru de noi, negru de noapte,
Alb de poezie.
Atunci… mi se limpezise-ntr-o frântură de vreme un întreg univers; cel al iluziei că ne purtăm.
Credeam că ne purtăm în gând la priviri distanță, credeam că ne purtăm mereu;
În vis, în reverie, în pași, în noapte, în zi, în zori, în cald, în rece, în(zeci)t (de clipe)
Chiar și-n negru… mai cu seamă-n alb.
Și-așa e! Ne purtăm… ne purtăm cu teamă, ne purtăm cu îndoială, ne purtăm departe.
Fii în pace! Eu te port… pe pași de stăruință și prin filtre de octave tinere
Căci nimeni n-are port atâta limpezime cum mi-ai oferit-o tu în zestre de lumini.
Uita-vei gândul, te vei înstrăina-n privire, dar versul…
Doar el te va ademeni-nspre-a sufletului taină
Și te va umbri-n epava minții tale, rugătoare la poarta cugetului meu.
Ce ești?
Un damnat afon, ce-și urlă nicăieri cuvântul, pe care-l transpune-n șiroaie de biruință.
Și eu… tot în regatul meu, încătușat de vremuri, de timpuri și de timpii noștri de visare

versului

Rîșcanu Ioana-Roxana

Rîșcanu Ioana-Roxana De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Un comentariu

  1. Irina Ana

    O scriitoare talentata si minunata ce iti mangaie sufletul cu fiecare cuvant rostit sau scris !

Adaugă comentariu