“A cere permisiunea pentru asta este ca și cum ai întreba dacă poți păstra piatra care ți-a fost aruncată în cap.”
“Își bat joc de tine în fiecare zi. Năvălesc în viața ta, te plesnesc cu câteva injurii ieftine și apoi dispar. Te privesc disprețuitori de la înălțimea clădirilor și te fac să te simți mărunt. Comentează frivol de pe autobuze, dând de înțeles că nu ești suficient de sexy şi că toată distracţia se întâmplă în altă parte. Apar pe micile ecrane și o fac pe prietena ta să simtă că este “inadecvată”. Au acces la cea mai sofisticată tehnologie pe care lumea a văzut-o vreodată şi te intimidează cu ea. Ei sunt Publicitarii. Și sunt cei care râd de tine.
Ție, însă, îți este interzis să îi atingi. Mărcile comerciale, drepturile de proprietate intelectuală şi drepturile de autor înseamnă că publicitarii pot spune ce le place, oriunde le place, beneficiind de imunitate totala.
La dracu’ cu asta. Orice reclamă aflată într-un spaţiu public, care nu îți oferă vreo posibilitate de a alege dacă să o vezi sau nu, este a ta. Este a ta să o iei în stăpânire, să o remodelezi și să o reutilizezi. Poţi să faci ce vrei cu ea. A cere permisiunea pentru asta este ca și cum ai întreba dacă poți păstra piatra care ți-a fost aruncată în cap.
Nu datorezi nimic companiilor. Chiar mai puțin decât nimic. Și, mai ales, nu le datorezi amabilitate. Ei îți sunt datori. Au remodelat lumea pentru a se plasa pe ei în fața ta. Și nu ți-au cerut vreodată permisiunea. Nici măcar nu te gândi ca tu să o ceri pe a lor.”
Banksy, 2004 (citat publicat în volumul Cut it Out)
(via)