Sferele iubirii

În sferele acestea sunt viitoarele tale iubiri. Alege…

Se spune că timpul le vindecă pe toate. Însă nu este adevărat: timpul nu vindecă nimic. Doar estompează. Estompează dureri, neliniști, sentimente. Chiar și amintiri. Și, uneori, ne ajută să uităm. Probabil acesta este unul dintre puținele lucruri bune pe care știe să le facă timpul: așternerea uitării…

Și se mai spune că viața îți este mai bună sau mai puțin bună după cum știi să îți joci șansele pe care ți le oferă. După cum știi să ți le “fructifici”. Dar nici acest lucru nu este adevărat. Viața te obligă să intri în jocul ei fără să te întrebe dacă vrei sau nu vrei să joci și fără să îți ofere instrucțiunile jocului. Tot ce știm sunt câteva reguli pe care ni le-au spus unul sau altul. Însă nici ei nu le-au citit pe undeva, ci așa au dedus, din experiența lor sau din ce au citit sau auzit pe la alții, că s-ar juca marele joc la vieții.

Și, chiar mai important: viața oferă tuturor doar o singură șansă – șansa la viața. În rest, ești pe cont propriu. O a doua nu ți se mai oferă. Tot ce urmează se definește doar prin procente de “noroc” sau “ghinion”.

Dacă jocul vieții ar fi onest și dacă șansele oferite ar fi reale, atunci ți-ar fi puse toate în față, de la bun început: “alege! În sferele acestea sunt viitoarele tale iubiri. Atenție, niciuna nu este perfectă, însă într-una se ascunde șansa ta de a avea cele mai frumoase momente de pasiune, într-alta se ascunde șansa ta de a avea cele mai multe clipe de împlinire sufletească… Există o sferă cu o dragoste lină și cam monotonă și o alta cu frumusețe, dar și cu mult zbucium. Unele sfere sunt făcute să dureze, iar altele se sparg mai ușor decât cristalul. Sunt sfere pe care le poți urmări cu ardoare, până sus, aproape de pisc, însă de acolo se vor întoarce împotriva ta și te vor tăvăli printre lacrimi ca un tăvălug. Da, acestea sunt toate iubirile tale: fiecare conține dezamăgiri, dar și bucurii. Alege!”.

Dacă ar fi așa, am putea spune că ni s-a acordat șansa de alege. Însă, știm cu toții, nu este așa: în realitate sferele ne sunt arătate una de pe cealaltă, înșirate pe firul vieții de nevăzutule degete ale timpului. Și astfel se face că suntem mereu împinși spre o altă “alegere”, spre o altă sferă, chiar dacă (încă) nu suntem pregătiți pentru ea.

Timpul nu vindecă nimic. Însă are puterea de a cicatriza. Iar unii dintre noi aleg să poarte aceste cicatrici la vedere, asemenea războinicilor defilând prin colb, în timp ce alții preferă să și le ascundă, atingându-le uneori în treacăt. Și suspinând.

sferele-iubirii

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu