Tu, primăvara mea…
Primăvara nu este o “întâmplare”, un eveniment menit să coloreze destinul şi să spargă monotonia, ci o stare de fapt a Naturii. Existenţa umană nu poate fi imaginată izolat de spectacolul rotund al lumii, tocmai de aceea ochiul Poetului îi vedea pe oameni ca pe niște “copaci gânditori”.
Verdele – pentru viaţă. Început – adică speranţă, încredere, optimism. În fața exploziilor de vitalitate nu poți fi altfel decât vesel.
Farmecul primăverii trezeşte o stare de beatitudine şi de pasivitate încât devine aproape periculoasă. Devenim îngăduitori şi imprevizibili – nu vedem pe nimeni şi nimic în jurul nostru; suntem capabili să ne pierdem în pasiune şi să credem în promisiuni fără acoperire. Vrem să construim ceva nou, mai altfel şi mai bun. Uneori, trezind sentimente, primăvara poate să adoarmă raţiunea. Şi uite-aşa, iubirea devine “un drog natural” (Anthony Walsh).
Iubirea nu este doar o emoţie oarecare, ci un fenomen universal produs de o combinaţie specifică. Primăvara – redeschizându-i instinctele – îi indică omului drumul înapoi către Natură şi îi reamintește acestuia cât de aproape este încă de uitarea de sine. “Beţia” simţurilor abureşte conştiinţa ca oglindă a Naturii, în care aceasta se simţea concurată şi, incomod, scindată. Prin ea, Natura se eliberează de tirania Eului.
Invadaţi de substanţe care le creează dependenţe, dar și energie şi vigoare, motivaţi de motorul creierului, îndrăgostiţii se lasă “îmbătaţi” şi sunt capabili să îndeplinească munci herculiene pentru a-şi cuceri Alesul/Aleasa.
Iubim iarba, fânul, arborii, dar nu ştim cum să-i iubim exact pentru că avem prea multă fervoare sau prea multă tristeţe. Sunt elanuri oprite, sunt efuziuni care n-au curajul să meargă până la capăt, sunt strigăte care se împiedică de un zâmbet. Umor? Poate…
Dar mai ales, incapacitatea de a evada, de a renunța la sine, de a se rostogoli printre pietre și buruieni, de a trage oblonul de seară peste prăvălia cu probleme şi de a intra în plin soare, fără amintiri, fără regrete. Explozia Naturii este singura certitudine, singura breşă în plasa de semne de întrebare care ne-nconjoară existența – invazie de miresme şi de culori.
E bine să abandonăm orice prejudecăţi, duplicităţi, patimi şi anxietăţi şi să ne lăsăm o clipă seduşi de simplitatea nobilă cu care (re)descoperim poezia vieţii, a bucuriei de-a iubi.
(Foto: Stephane Occhipinti)