Se asezasera in asfintit, pe la ferestre amintiri, Eram si trist si obosit, prin suflet naluceau iubiri. Parea, dupa perdeaua trasa, ca soarele a disparut Si inima sarea ca arsa, de doruri cate a avut.
În căsuţa ei, micuţă dintr-o margine de lume toarcea lână o măicuţă necăjită... De-al ei nume hărnicia se legase dar în suflet avea spini fiindcă-o boală-i măcinase odoraşul... Prin străini leac a căutat întruna. Nicăieri