“Daca acest invatamant romanesc isi propune sa indeparteze copiii de literatura atunci sa continue, pentru ca reuseste de minune.”
Invatamantul romanesc hraneste inca acest corcofan incrucisat numit limba si literatura romana, iar necazul este ca multi nu-si dau seama de anomalie.
Limba inseamna comunicare si gramatica, un nucleu necesar pentru oricine; literatura este o arta, la fel ca muzica sau pictura, dar in timp ce la orele de pictura nu li se serveste copiilor partea cea mai anosta a materiei – si anume critica plastica – orele de literatura insista sa-i transforme pe cei mici in critici literari in pantaloni scurti.
Ore de literatura exista si in alte sisteme de invatamant, insa sunt optionale. Ele includ cateva notiuni elementare si foarte multa practica. Se numeste “scriere creativa”, iar copii sunt incurajati sa experimenteze nuvela, poezie, roman etc. Exista chiar siteuri dedicate unde se publica orice, de la poezie la “fan fiction”.
La noi copii sunt obligati sa ingurgiteze pana la greata pagini intregi de critica literara cu limbaj specific, de lemn. Critica literara e o felie ingusta a literaturii si nu este chiar pentru oricine. Nu te ajuta cu nimic sa perorezi “metatextul metatextual literaro-catalistico-metafico-fantastic din textul metatextual angoasat al autorului”… Desigur, e necesar sa faci diferenta intre o nuvela si o schita, dar de aici si pana la a deprinde un limbaj specific pe care nu-l vei folosi niciodata e cale lunga. E ca si cum cineva ti-ar cere sa aprofundezi notiuni ca “proteine” sau “glucide” la nivel de medic.
Ca sa nu mai vorbesc ca la noi nu s-a auzit de invatamantul diferentiat. Aceasta critica literara “pe text”, anosta si indigesta, nu face decat sa indeparteze copilul de lectura si de scoala in general. Asemenea comentarii literare – de fapt critica literara, haideti sa dam cartile pe fata – ar trebui inlocuite cu “scriere creativa”. Nu capodopere, dar o activitate pratica prin care elevul sa inteleaga mecanismul unui gen literar, chiar daca nu va avea o exprimare de academie de tip “metatextul psiho-literar bla bla bla”.
Scopul este elevul, nu materia. Nu ne prosternam in fata materiei si obligam elevul sa-si plece fruncea in fata Marii Critici Literare, in fata Marii Analize de Text. Ne intereseaza ca elevul sa retina nu doar cu mintea, ci si cu sufletul, iar asta nu se face dandu-i sa mestece comenterii literare. Nu se face cu subtilitati de critica literara, cum practica anumite comentarii mai “destepte”, unde autorul zburda pe campia criticii literare fara sa-si dea seama ca se adreseaza unui copil.
Daca acest invatamant romanesc isi propune sa indeparteze copiii de literatura atunci sa continue, pentru ca reuseste de minune.
Notă: acest text ne-a fost trimis, pe post de comentariu, de Dan, un cititor. Și, cum punctul său de vedere ni se pare actual și interesant, am decis să îi acordăm un spațiu editorial de sine stătător.
Mă tem că rădăcinile răului sunt vechi. Eu am terminat liceul de ceva vreme (cam în secolul trecut), și atunci era la fel, dar poate nu atât de feroce. Profesoara noastră de limba (ȘI literatura) română ne încuraja ideile și creativitatea… în materie de critică (de exemplu, îmi aduc aminte cum am demolat – cu plăcere iconoclastă – afirmația lui G. Călinescu în legătură cu exotismul romanului “Maitreyi” de M. Eliade.) Dar și atunci așa era, majoritatea elevilor învățau conștiincios niște comentarii literare, pe care le recitau apoi pentru notă. Aceia dintre noi care au avut plăcerea și spiritul de a face critică literară au fost puțini.