Pur şi simplu, inimi deschise

À cœur ouvert (Tragedie a inimii).

Marion Laine se află la cel de-al doilea lungmetraj al său cu această adaptare pentru ecran a romanului Remonter l’Orénoque de Mathias Enard. Filmul À cœur ouvert este povestea a doi chirurgi cardiologi, Mila şi Javier, care, şi după cei zece ani de căsnicie, se iubesc ca la-nceput. Viaţa curge liniştit, ca un izvor cristalin, până la momentul în care Mila rămâne însărcinată.

Pasiunea şi dependenţa de alcool sunt analizate într-o manieră specială (senzuală) de cineasta franceză, care va evoca, în egală măsură, consecinţele patimii în exces. Marion Laine încearcă, totodată, să răspundă şi unei problematici sociale contemporane, abordând scene din viaţa unui tandem medical. La vârsta când tinereţea îşi cere drepturile, iar profesia de chirurg este tot mai solicitantă, cei doi întâmpină dificultăţi în a găsi loc şi pentru un copil. În sala de operaţii, însă, ei constituie un cuplu imbatabil – “repară inimi” la patru mâini -, iar în afara spitalului duc un trai boem. Odată scăpaţi de presiunea din perioada în care operează, cei doi nu-şi refuză nicio plăcere: sex, alcool, vizite la Zoo, plimbări nocturne cu barca sau curse pe motocicletă. Armonia este perturbată de sarcina nedorită a Milei, dar şi de agravarea unei vechi probleme: alcoolismul lui Javier. Ea nu şi-a dorit niciodată un copil şi se nelinişteşte la ideea de-a fi mamă. Javier începe să bea din ce în ce mai mult. Cuplul se fragilizează şi ajunge la reale crize.

În abordarea acestui conflict, Marion Laine invită spectatorul în acel spaţiu medical, unde fiecare gest este făcut cu precauţie şi lasă undeva, către periferie, povestea de iubire şi locuinţa celor doi soţi. Apartamentul medicilor va fi utilizat drept oglinda echilibrului din această familie. Pe măsură ce tensiunile se acumulează între Mila şi Javier, căminul lor se va deteriora  – pierde din  culori, mobilierul exotic (ales împreună) va fi distrus -, ca o dovadă că este un mediu impropriu pentru un copil. Pentru a ilustra degradarea, treptată, se va recurge la oniric. Mila îşi imaginează povestea ei dureroasă ca pe o expediţie într-un cadru exotic, pe un fluviu. Este nevoie de acest cod simbolic pentru a ţine la distanţă răul. Înainte de sarcina Milei, cei doi soţi visau să-şi refacă echilibrul într-o expediţie în America de Sud. Apar interogaţiile grave despre ceea ce ar putea să menţină împreună doi oameni; ce poate să mai însemne dragostea?

À cœur ouvert încearcă să răspundă unor întrebări tulburătoare, evitând certitudinile facile, virând către vag. Cei doi actori, Juliette Binoche şi Edgar Ramirez sunt partenerii ideali pentru a ilustra pantomima amoroasă a unui cuplu aflat sub cupola comediei disperate a supravieţuirii. Camera surprinde detaliile din viaţa intimă a duetului aflat sub observaţie. Sunt surprinşi împreună, dar şi separat, în tentativa de a explica, prin imagini şi sunet, sentimentele protagoniştilor. Fiecare mişcare a camerei de filmat este o mână crudă ce indică rana. Nota oricărui sunet ia amploare, căpătând ecou. Spectatorul devine martor al unei pasiuni ce se-ndreaptă către  tragedie. Interpreţii “vorbesc aceeaşi limbă” – a pasiunii urlate, alternând lacrimile cu melancolia, într-o mecanică nuanţată. În acest patetism exacerbat, realizatoarea pare sedusă de performanţele individuale ale celor doi artişti remarcabili, abuzând de unele cadre contracâmp.

Partea a doua a filmului oferă o perspectivă ambiguă, lăsând spectatorul să hotărască singur dacă armonia, refăcută în vis, va fi nota finală în acestă “operaţie pe  cord deschis”.

Metafora iubirii, dar şi vieţii şi a morţii devine o stare dubitativă pentru spectatorul aflat în faţa acestei poveşti – À cœur ouvert.