Poate așa, veți regăsi motivul pentru care și acum, sunteți unul lângă altul…
În ultima vreme, am învățat să privesc în mine. Să caut răspunsuri bune. Soluții. Și am învățat să privesc și în jur. Altfel. Nu știu însă dacă asta ar trebui să mă facă să zâmbesc sau să mă întristez. Cert este, că de cele mai multe ori, mă întristez. Mă întristez văzând oameni îndepărtându-se unii de alții, nu apropiindu-se. Mă întristez văzând relații lăsate în paragină, pe punctul de plutire sau în derivă, nu sudându-se, nu consumându-se din dragoste și cu dragoste, nu căutând soluția de a ieși împreună la liman sau în derivă. Până și acolo, pe punctul de pierdere e mai bine să fie doi decât unul!
Văd oameni antrenați în diverse relații, luptând. Luptând nu împotriva a ceea ce ar dezbina, răni sau răci relația, ci luptând unul, împotriva celuilalt. Cine e mai deștept. Care aduce mai mulți bani. Care e mai harnic. Cine e șeful. Care se îmbracă cel mai bine? Care știe conduce mai bine. Care e cel mai bun părinte! Pe care îl iubește copilul mai mult! Pe care îl iubesc oamenii mai mult. Și de ce? Cum naiba de ce??? Din același motiv pentru care l-ai ales ca partener/ă în viața ta! Pentru că au văzut ceva special în persoana care îți este alături așa cum ai văzut cândva și tu. Ceva special și minunat. Pentru ceea ce te-a făcut cândva ca, din milioane de oameni, să te oprești tocmai lângă el/ea și să vrei să rămâi. Iar acum te lupți!
Pentru astfel de oameni, viața este un perpetuum mobile al luptelor. Al baricadelor. Fiecare pe baricada lui! Copiii și cei care le sunt alături? La mijloc, evident. Privindu-i, nu pot decât să simt un gol imens în stomac. O adâncă părere de rău. Probabil cei care nu știu ce înseamnă să ți se destrame relațiile și să rămâi singur, așteptând persoana potrivită, nu vor ști niciodată cât de norocoși și binecuvântați sunt, având deja una, care poate nu este atât de bolnavă pe cât se pare.
Și ascultându-le de multe ori reproșurile, certurile, încăpățânările și orgoliile, nu pot să nu mă întreb: întreținând astfel de lupte inutile, când au timp aceste perechi să caute soluții bune, echilibrate și frumoase? Când au timp să se respecte, să se țină de mână, să își zâmbească? Când au timp să construiască ceva frumos și mai ales…când au timp să se iubească? Ce contează care pe care și cine e cel mai cel?! Contează armonia din relație, echilibrul, căldura și sentimentele. Contează ce v-a adus împreună și ce ați realizat până la un moment dat. La orice moment dat! Faptul că sunteți acolo amândoi și sunteți dintr-un motiv.
Eu zic să lăsați armele care vă țin nervii și viața pe sârmă ghimpată și să vă luați în brațe. Să vă zâmbiți și să vă țineți de mână. Să vă sărutați și să trăiți fiecare clipă în liniște. Nu vă luptați, iubiți-vă!
Poate așa, veți regăsi motivul pentru care și acum, sunteți unul lângă altul.
Te admir pentru curajul de a-ti asterne sufletul pe “hartie”. Si eu simt frumos, dar nu am curaj. Pentru ca sunt putini cei care inteleg si cei care nu inteleg nu stiu decat sa murdareasca, unii invidiind, altii blamand. Chiar daca numai in gand. Si atunci prefer sa tin doar pentru mine si cel langa care si impreuna cu care am construit o viata frumoasa. Duminica se implinesc 25 de ani de cand am spus DA, si voi spune DA pentru inca cel putin 25 de aici incolo. Si peste 25 voi mai spune inca o data DA, daca Dumnezeu ne va ingadui sa mai fim pe pamant. Noi chiar am crescut o iubire frumoasa intre noi. Ne facem timp sa ne iubim. Chiar in valtoarea asta cotidiana, in care multi uita de ce s-au casatorit. Cei apropiati ne intreba cum am reusit. Le-am spus ca noi ne-am casatorit pe vremea cand daca un lucru bun se strica, era reparat, nu aruncat si schimbat. Si celalalt motiv important pentru care am reusit este ca noi construim impreuna, niciodata unul impotriva celuilalt. Orice, incepand cu visele. Apoi muncim impreuna pentru a le indeplini, fara sa ne gandim al cui a fost visul sau cine a muncit mai mult ca sa-l duca la implinire.
Cu mult drag, Gabi