Uluitorul domn Bach

Incredibilele secrete ale unei simple partituri.

În 1747, cu ocazia vizitei pe care a făcut-o la Berlin regelui flautist Friedrich al II-lea al Prusiei (la curtea căruia pe post de clavecinist era chiar fiul său, K. Philipp Emanuel Bach) Johann Sebastian Bach a fost nevoit să facă pe plac gazdei sale și, pe tema searbădă dată de rege a improvizat o magnifică fugă.

Întors la Leipzig, Bach a mai scris pe aceeați temă șapte ricercare, două canoane și o sonată á tre. Reunite, piesele au fost trimise regelui sub titlul de Ofrandă muzicală, reprezentând exerciții de polifonie și demonstrații de virtuozitate tehnică.

Primul canon este, după cum veți vedea, uluitor: poate fi interpretat atat de la început la sfârșit, cât și de la sfârșit la început. Și chiar mai mult: dacă este înfășurată sub forma unei benzi moebius, partitura poate fi interpretată, simultan, din ambele direcții.

Sorin Tudor

Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

2 comentarii