Harta emoțiilor umane

Cum ne influențează emoțiile organismul? Și cum diferă iubirea și fericirea de toate celelalte emoții?

În cadrul unui studiu publicat în ianuarie 2014 în Proceedings of the National Academy of Sciences, cercetătorii demosntrează ceea ce “din popor” știam cu toții: emoțiile au legături fiziologice directe cu diferite părți ale trupului. Altfel spus, ghemul în stomac, gheara în piept și nodul în gât au acum o susținere științifică.

Potrivit studiului, la care au participat peste 700 de voluntari din Finlanda, Suedia și Taiwan, emoțiile fundamentale – cum ar fi teama sau furia – provoacă o senzație resimțită în zona superioară a pieptului (probabil din cauza creșterii ritmului cardiac și a celui respirator). Dragostea și fericirea sunt singurele sentimente care se răspândesc în întregul corp.

Dar iată cum arată harta emoțiilor umane (regiunile galbene indică zonele cu sensibilitate ridicată, iar cele albastre zonele cu sensibilitate scăzută la efectul sentimentelor resimțite).

emotiile-umane

(via)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu