Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Caruselul nopții

Festivalul NexT prezinta trei programe de excepție

Începând cu cea de-a cincea ediție, care va avea loc în perioada 6-10 aprilie, Festivalul Internațional de Film NexT adaugă...

Continuare...


Powered by

Caruselul nopții

Mădălina Dumitrachede @
10 February 2017

Susține și tu Webcultura. Mulțumim!

Vezi aici cine sunt cei cărora le mulțumim până acum.

Crima din strada Lourcine.

“Noi, spectatorii, asistăm cu satisfacție, cu sadism chiar, la această zbatere inutilă a personajelor prinse într-un carusel al ororilor închipuite de propria imaginație. Dar oare viața noastră de fiecare zi nu înseamnă aceeași zbatere continuă, inutilă de cele mai multe ori, în încercarea de a ne justifica existența?” (Felix Alexa)

Într-o societate a spectacolului (parafrazându-l pe Guy Debord), ce poate fi mai antrenant decât o comedie plină de quiproquouri care stigmatizează o lume plină de veleități? Considerat un precursor al suprarealismului și al teatrului absurd, Eugène Labiche a fost unul  dintre cei mai prolifici comediografi ai secolului al XIX-lea, dăruit cu o forţă comică explozivă inegalabilă. Tehnica impecabilă (concentrarea dramatică) și simțul caricatural al acestui moralist i-au stârnit interesul directorului de scenă Felix Alexa, care-a montat pe scena sălii Atelier, de la Teatrul Național din București, Crima din strada Lourcine.

Explorând granițele fragile ale binomului être /paraître, mergând în paralel și cu dualitatea dintre revoltă/resemnare, vinovăție asumată/ instinct animalic (latent), regizorul re-compune universul unei lumi (aparent) apuse pentru a demonstra că societatea occidentală a conservat, sub masca politeţii şi a convenţiilor, o violenţă intrinsecă a fiinţei umane. Fenomenologia nopţii din comedii ar rămâne un simplu exerciţiu statistic, dacă nu s-ar sonda perspectiva şi sensurile în care fluviul de întuneric al nopţii se varsă în cel de lumină al zilei. Lectura scenică propusă de Felix Alexa aduce o viziune inedită care adâncesc observațiile sociale, satira, deși atmosfera vodevilescă mai camuflează din cruzimea lasată la vedere. Regizorul a fost atent să creeze o lume care se consumă trăindu-se, focalizând atenția privitorului spre versantul noir al textului.

Ca într-un film cu Charlot sau cu Buster Keaton,într-o bună dimineață, onorabilul domn Lenglumé (Marius Manole) se trezeşte mai mult gol decât îmbrăcat, acasă la el, în pat, alături   de un bărbat străin. După o noapte de chef, realizează că mahmureala nu face casă bună cu memoria. Într-un final, cei doi se dumiresc: Lenglumé şi Mistingue (IstvanTeglas) au fost colegi de liceu și s-au re-văzut la o întâlnire a foştilor elevi (Liceul Labadens). Când lucrurile păreau  să se lămurească, apar alte întrebări: “Cum au ajuns în buzunarele lor sâmburi de vișine/prune, o bonetă de damă, o perucă blondă, un pantof de femeie dar, mai ales, o bucată de cărbune?” Nimeni nu-şi aminteşte de nimic.

La dejun, când Norine (Raluca Aprodu), soția lui Lenglumé îşi aruncă privirea peste ziarul de dimineaţă (strecurat în viteză de bietul Justin), află cu toții, că în timpul nopţii, o biată cărbunăreasă fusese ucisă, iar poliţia era deja pe urmele asasinilor. Ițele   se-ncurcă à la comédie française. Sub aparența unei farse, situația se precipită și capătă, în mod progresiv, aspectul unei drame polițiste. Cei doi eroi încep să brodeze ipoteze: cu mintea înceţoşată de alcool, au comis amândoi abominabila faptă. Așadar, se impun cu necesitate: dovezile trebuie să dispară, martorii la crimă eliminaţi, respectiv vărul lui Norine, Potard (Mihai Calotă), chiar și băiatul în casă/Justin (Victor Țăpeanu)

În Crima din strada Lourcine, viețuiește o galerie de personaje diverse, un catalog de comportamente adesea sordide cu descrieri picante despre raporturile dintre oameni. În fond, este imaginea societății din acei ani, o lume superficială şi ipocrită, interesată doar de plăceri, de bani și de întreținerea aparențelor.

Microuniversul de pe scenă este încărcat de energia muzicii punck-cabaret (secvențele muzicale aparțin formației The Tiger Lillies) şi de nostimele apariții de tip “ninja sub acoperire”/recuzită vivantă. Cadrul plastic (Scenografia: Andrada Chiriac) al reprezentației joacă un rol hotărâtor, sugerează locul acțiunii – cu  numeroase detalii. Modificarea subtilă a percepţiei asupra aceleiaşi imagini este sugerată chiar din acel plan general înclinat și se ciocneşte cu luminile de neon (Lighting design: Felix Alexa), proiectând pe un fundal predominant roşu cabaret/burlesc. Identificăm o legătură organică între planul comic și cel grav prin acele detalii din decor – ceasul și acvariul – existente în interiorul de locuință de tip mic-burghez. Viața derulată între contururi clare poate fi o zbatere continuă, căreia i se caută justificări. Se dovedește utilă și de mare efect valența integrantă a muzicii, songurile (playback, dar de tip brechtian) fiind adevărate spărturi în farsa acestei piese.

Crima din strada Lourcine

Autor: Eugène Labiche (L’Affaire de la rue de Lourcine)
Traducerea: Violeta Popa
Versiunea scenică: Felix Alexa
Regia: Felix Alexa
Scenografia: Andrada Chiriac
Ilustrația muzicală și lighting design: Felix Alexa
Distribuția:
Marius Manole (Lenglumé), Istvan Teglas (Mistingue), Raluca Aprodu (Norine), Mihai Calotă (Potard), Victor Țăpeanu (Justin)
Durata: 1 h 5 min

Ambianța generală este de a epuiza trupul prin sunet şi mişcare, Felix Alexa deplasează accentele pentru a elibera energiile. Marius Manole – în rolul ipocritului burghez Lenglumé – dobândește o funcție mobilizatoare în desfășurarea scenică, contaminând atât partenerii, cât și privitorii din sală. Datele particulare ale talentului robust, dominat de o subtilă sensibilitate, l-au impus pe  tânărul actor într-un repertoriu variat. De această dată, sinceritatea replicii comice sau dramatice, tonul mereu just și fermitatea caracterizărilor conferă veridicitate  personajului din stirpea lui jupân Dumitrache, din comedia lui Caragiale, O noapte furtunoasă. Facultatea spontană și dezinvoltă a replicii, ca și efectele hilare demonstrează larghețea registrului de caracterizare controlat cu suplețe de actorul Istvan Teglas, care îi dă replica cu brio nestăpânitului Lenglumé (Marius Manole).

Râsul la Lenglumé (Marius Manole) și Mistingue (Istvan Teglas) denunță degenerarea limbajului – invenţia supremă a omului – în urlete cu o denotaţie minimă, dar cu o conotaţie maximă. Partenera lor, Raluca Aprodu, este o prezență energică, nervoasă. Tânăra actriță trece, cu o naturaleţe cuceritoare, prin salturi rapide, de la aparență la esență. Prezența diafană de după ținutele roz-șic excelează printr-un perfid joc al politeţii pigmentat cu zâmbete largi. Alături de acest trio, evoluează Mihai Calotă și Victor Țăpeanu în roluri conturate cu ironie și expresivitate comică. Înrudit cu Spiridon, din O noapte furtunoasă,  garçon-ul/Justin întrupat de Victor Țăpeanu glisează precaut prin noianul de relaţii, dar păstrează mereu distanţa cuvenită.

Personajele sunt conturate clar și interpretate cu aplomb de o echipă de bravi actori, într-o plastică adecvată, cu inspirate asocieri. Noaptea tulbură și relevă ceea ce cotidianul interzice: visul și jocul. În acel cadru cvasioniric, în ambianța senzualistă à la David Lynch, coșmarul se disipă, spre ziuă, într-o perfectă mecanică burlescă. Comedia într-un act, amestecată cu unele cuplete “cântate”, situațiile neașteptate dispuse într-un ritm infernal, plin de suspans, devine un bun prilej de reflecție.Visul și jocul relevă ferocitatea, dar și ușurătatea ființei umane, iar mecanica râsului este supusă celei a fricii pentru că râsul pedepsește decăderea omului. Umorul poate fi (şi) o victorie a omului asupra lui însuși.

Cu un ritm bine cumpănit, cu detaliile subtile adăugate de entuziaștii actori, Crima din strada Lourcine este genul de spectacol care demonstrează că râsul, ironia, satira sunt principalii anticorpi ce provoacă reacția prin care un organism social robust se apără de  anchilozarea dogmatică.

Despre autor

Mădălina Dumitrache

| Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Comentează

Arte scenice

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.