Ştii, mamă,
viaţa are prea multe indicatoare,
dar niciunul de întoarcere,
să mă ducă la naşterea mea,
să-ţi simt plânsul de stea,
să mai pot fi copil,
când mă ţineai de inimă
să nu scap visurile.
Acum clipa ţipă şi eu tac,
vreau să-ţi aud cântecul de leagăn,
iubirea să mă legene pe genunchii tăi,
tainele lumii să-mi adoarmă pe buze.
Mamă, eşti o rugăciune venită
din suflet de copil,
înălţată către stele pe un fir de durere,
o lacrimă de dor,
pe care o caut în ochii lui Dumnezeu.
Mă rog, Doamne, să mai plângi,
să o pot cuprinde în palmele clipei,
să se nască-n cuvânt.
Ştii, mamă, zilele sunt întrebări
ce-şi caută rostul,
eu un punct în infinitul vieţii.
Ţi-am fotografiat surâsul,
îl developez de câte ori mi-e dor.
E în alb şi negru, dar îl colorez
c-un “Te iubesc”!
