N-am să mă-mbăt de tine niciodată,
Oricât aș bea, tot aș putea să beau,
În mine rubiniu-ți se desfată
Iar universuri taine nu mai au.
Tu mă-nțelegi mai bine ca oricine
Și-orice secundă aninată-n păr
M-a-ncătușat definitiv de tine,
Frumosul meu prea singur adevăr.
Tu mi-ai furat aducerile-aminte,
Eu ți-am furat toți strugurii din vii,
Striviți mărunt în teascul de cuvinte,
Au râs și-au plâns cu lacrimi rubinii.
Nu mi-a fost rău, dar nu mi-a fost nici bine
Când ți-am băut culoarea-ndeajuns,
Iar seva ta ce-a curs printre ruine,
Mi-a tot deschis cărări de nepătruns.
Mi-am infiltrat în liniști câte-o pată
Și-n vene rubiniul insistent,
Iubirea mea, tu nu ești vinovată
Că suflul mi-e de tine dependent.
