Cum se întâmplă ca lucrurile să degenereze în cuplu şi uneori într-un asemenea hal încât să nu recunoşti persoana cu care ţi-ai legat destinul? Ce aţi greşit fiecare pe parcurs de nu reuşiţi să mai convieţuiţi şi să vorbiţi civilizat?
Nu cred în varianta transformării peste noapte a unuia din soţi într-un asemenea mod încât dacă ai fi cunoscut adevărata lui faţă nu te-ai fi căsătorit. Admit totuşi că pot exista cazuri extreme, unde probabil intenţiile soţilor nu au fost sincere, ci cel puţin unul din ei a intrat în căsătorie cu gânduri ascunse şi cu o agendă. Da, în acele cazuri, soarta căsătoriei pare predestinată.
Vreau să analizez doar acele cupluri care s-au căsătorit din dragoste. Care s-au iubit mult şi au ales liberi şi singuri să formeze o familie. Care se vedeau făcând casă unul cu altul. Şi nu mă refer aici la construcţie. Când începe să se strice filmul şi de ce?
Când încetează cei doi tineri să mai privească în aceeaşi direcţie? Când descoperă că nu se pot iubi fără margini cum îşi promiteau, şi când descoperă ca dragostea are margini?
Un cod de conduită morală în familie
Motivele ce duc la situaţii dramatice sau de imposibilitate de continuare a relaţiilor de familie sunt diverse tocmai pentru că au anumite carenţe comportamentale însuşite din mediul social ori familial din care provin.
Un cuplu căsătorit din dragoste care respectă regulile de convieţuire firească, care înţelege şi-şi însuşește un etalon moral în viaţă – şi evident în căsătorie – nu au cum să dea greş. Veţi spune că, la cât de diversificată e paleta socială la noi, prea puţini au un cod de conduită morală în familie. Acest cod, zic eu, ar trebui implementat în setul de norme morale pe care le transmite familia, iar dacă aceasta în sine nu e capabilă, setul de valori ar trebui transmis în şcoală, la acele ore de educaţie civică, educaţie pentru societate.
De ce ne mirăm că avem atâţia oameni care nu se ştiu comporta în societate, care nu înţeleg noţiunile de civilizaţie, care nu înţeleg că pentru o bună convieţuire e nevoie de un set de reguli pe care toţi să le respecte? Doar societatea e formată din familii. Celula de bază a societăţii este familia. Dacă ea este prost înţeleasă de unii şi nu cunosc că există un cod al bunelor maniere, de bun simţ, dacă acolo apar primele probleme, dacă acolo oamenii nu mai au respect unii faţă de alţii, cum să aşteptăm ca societatea să fie diferită? E totuşi formată din aceşti indivizi care nu se pot integra într-o familie formată din două persoane.
La oficierea căsătoriei civile, ofiţerul de stare civilă menţionează acest set minim de norme de conduită, dar cine la mai bagă în seamă ? Majoritatea cred că e doar o poezie pe care omul a fost musai să o înveţe pentru ei. Și, pentru că nu este așa, să vorbim puțin despre ele.
“La baza căsătoriei se află acordul dat de bună voie al soţilor.”
Altfel spus, consimţământul la căsătorie este liber exprimat, neviciat de nicun viciu de consimţământ, nimeni nu a fost constrâns, forţat, înşelat, n-a fost în eroare la data exprimării consimţământului.
Deci, să ne înţelegem: nimeni nu a fost în necunoştinţă de cauză, nu se punea problema să nu se fi cunoscut părţile, să nu ştie fiecare ce hram poartă. Dacă de exemplu, unul din ei era violent înainte de căsătorie, pe logica situaţiei, va fi violent şi după căsătorie şi nu trebuia să-l iei dacă n-ai reuşit să-l schimbi. Sau dacă unuia îi fugeau ochii şi nu numai după alte persoane înainte de căsătorie, trebuia cel puţin să prezumi că o va face şi după. Evident vorbim de prezumţii relative, care se pot răsturna când se face dovada contrariului. Iar dacă de obicei trebuia să-l susţii când plecaţi dintr-un bar ca să nu cadă din cauza băuturii, puţin probabil că se va opri după căsătorie.
“În relaţiile dintre soţ şi soţie, precum şi în exercitarea drepturilor faţă de copii, soţul şi soţia au drepturi egale.”
Adică nu există şef de trib, ci persoane cu drepturi egale în relaţiile dintre cei doi precum şi cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti. Doi oameni care comunică şi stabilesc de comun acord care e cea mai bună cale de urmat. Adică analizează, se consultă, discută în contradictoriu, iar decizii după ce sunt calmi, nu nervoşi sau agitaţi. Nu urlă, nu ţipă, nu trântesc, nu sparg farfurii sau telefoane, nu face fiecare cum îl taie capul, că asta putea să o facă doar în afara căsătoriei.
“Drepturile părinteşti se exercită exclusiv în interesul copiilor.”
Adică, să ne înţelegem , copilul, dacă tot a apărut în cadrul unei familii de părinţi iresponsabili, nu are nicio vină. El nu e minge de ping pong, nici monedă de schimb, nici obiect de şantaj, nici sacul vostru de box. Şi nu e nici psihologul sau duhovnicul vostru să vă audă cum vă certaţi şi cum vă comportaţi ca doi oameni din exemplele cu “aşa NU”. Interesul superior al copilului trebuie să primeze , iar asta nu se rezumă doar la replica : ” pe banii mei creşte”. Interesul superior al copilului e să trăiască într-o familie cu mamă şi tată, care maturi fiind, ştiu să vorbească civilizat, să se respecte şi să se iubească, pentru a-i putea oferi lui ce este necesar din punctul de vedere al hranei, sănătăţii, educaţiei sale.
“Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi înţelegere reciprocă, iar membrii ei trebuie să se susţină moral şi material.”
Se presupune că există între voi o relaţie de prietenie şi că vă înţelegeţi unul pe altul, că vă auziţi unul pe altul când vorbiţi, că vă ascultaţi dolenaţele şi că împreună vă ajutaţi la greu. Mai ales la greu. Susţinerea morală se bazează tocmai pe umărul pe care unul poate să plângă, sau pe abilitatea soţilor de a asculta încărcătura negativă a unuia care are nevoie să se descarce, înseamnă încurajare şi îndrumare, înseamnă grijă permanentă şi susţinere.
Iar susţinerea materială înseamnă că nu facem contabilitate primară în căsătorie, să stăm cu ochii ca pe butelie care ce ban a adus şi ce-a făcut cu el, să stăm se decontăm cheltuielile unul celuilalt. Nu înseamnă nici putere mai mare pentru acela dintre ei care câştigă mai mult, nu înseamnă că sunteţi angajaţii unul altuia. Înseamnă că resursele materiale de susţinere ale căsătoriei sunt comune şi se drămuiesc în comun, cu respectarea principiilor de mai sus, chiar dacă doar unul din soţi aduce venituri financiare.
“Soţul şi soţia decid împreună în toate chestiunile care privesc căsătoria.”
Asta pentru că soţul şi soţia formează o familie nouă. O celulă nouă a societăţii. Care ar fi bine să fie o celulă sănătoasă, nu malignă pentru societatea în care trăim. Altfel spus, doar soţii decid ce fac şi cum fac în căsătorie. El şi ea, stau la poveşti, analizează, contraargumentează, prevăd finalitatea deciziilor lor şi decid în consecinţă. Deci nu soacra mare sau mică, nu socrul mare sau mic, nu naşa sau naşul, nu colega de birou, nu vecina, nu prietenii de pe facebook, nu nimeni în afară de cei doi. Când fiecare ia decizia cu grupul său de interes social, virtual sau real, decizia nu mai e comună şi nu se respectă principiul de bază.
Trebuie să aveţi suficientă maturitate pentru a vă descurca singuri şi a decide singuri pentru familia voastră mică. Chiar dacă se întâmplă să locuiţi cu socrii unuia sau altuia. Deciziile voastre se comunică spre informare celorlalţi, dar nu se iau de către alţii în afară de voi. Puteţi să vă consultaţi cu ei doar în măsura în care credeţi că puteţi rămâne obiectivi, neinfluenţabili. Nu se pune problema să nu respectaţi opinia celor mai în vârstă ca voi, însă una e discuţia, alta e decizia.
În loc concluzii: cinci reguli pentru casă bună
1. În relaţiile dintre soţi nu au ce să caute jignirile, violenţele, ameninţările.
Nici măcar în glumă nu vă jigniţi. Din păcate au văzut atâţia oameni care cred că apelativele de ” proastă, bou, fufă, idiot, ţăran, vacă ” şi alte asemenea sunt ceva normal şi deşi pare şocant, sunt la ordinea zilei în rândul unora. Unii le consideră chiar forme de alint.Pe bune? Adică există oameni care simt o formă de afecţiune când sunt strigaţi aşa ? Spookie!
Nu apelaţi la violenţa fizică sau verbală, nici la ameninţări. Pare o glumă, dar să ştiţi că astfel de fapte sunt considerate infracţiuni de Codul Penal român şi se sancţionează ca atare. Iar o dată ce ai tolerat violenţe mici, poţi să te aştepţi la ceva mai grav. Dacă ai primit o palmă, e posibil să ajungi şi la spital cu ficaţii rupţi de la picioarele cu care cineva juca pe tine. Ai înţeles? Ai conştientizat ?
Nu vă înjuraţi partenerul. Dacă-l trimiteţi la dracu, s-ar putea să nu i-l mai puteţi scoate din gheare. 🙂
2. În momentul în care cele de la punctul 1 apar, căutaţi ajutorul persoanelor care pot gestiona astfel de situaţii. Opriţi-vă puţin şi priviţi-vă din exterior. Asta vă doriţi ? Asta e idealul vostru de căsătorie ? Căutaţi soluţii şi sprijin în voi, în părinţi, în duhovnic, în naşi , în mediatori. În situaţiile grave, apelaţi la organele abilitate.
3. Nu toleraţi consumul excesiv de alcool, pentru că pe lângă faptul că dăunează grav sănătăţii, dăunează şi familiei şi societăţii. N-aţi vrea ca fiul sau fiica voastră să fie nevoită să vă culeagă de prin şanţuri sau de prin baruri cand are nevoie de voi. Iar despre droguri nici să nu aveţi curiozitatea să le testaţi. Toate aceste substanţe care vă afectează discernământul şi starea fizică lasă urme adânci în pierderea neuronilor ( poate şi aşa puţini ) şi dau dependenţă, distrugând orice formă de umanitate. Cât despre posibilitatea ca însăşi femeia să ajungă în astfel de stări, really, maturizaţi-vă. Nimic nu e mai dizgraţios decât să vezi o femeie beată, cu atât una care a devenit mamă. Căutaţi să remediaţi problemele atunci când apar, nu când deja au distrus totul în jurul lor. Pentru că nu din prima ajunge omul la nivelul cel mai jos al speţei sale, omul ajunge aşa progresiv. Fiind lăsat sau forţat de împrejurări. Nimic nu trebuie să vă facă să ajungeţi acolo.
4. Luptaţi unul pentru altul. Nu vă lăsaţi influenţaţi de nimeni şi nimic.
5. Dacă aparţineţi unui cult religios, citiţi şi învătaţi ce spune credinţa voastră. Nu certificatul de botez vă va mântui, nu apartenenţa, ci conştientizarea, asumarea credinţei şi a doctrinelor ei prin exemplul propriu, prin comportarea în acord cu aceasta . Apoi participaţi activ la viaţa bisericii faţă de care aparţineţi pentru că toate au la bază norma morală de convieţuire. Şi dacă aveţi puterea , rugaţi-vă unul pentru celălalt, cu sinceritate şi cu nădejdea că vă este ascultată ruga.
Iar dacă nu credeţi în nimic, respectaţi-va în toate, iertaţi-vă când greşiţi, împăcaţi-vă şi tot n-aveţi cum ajunge rău. Dacă fiecare ar cunoaşte acest set de reguli, înainte să spună DA la starea civilă şi şi-ar asuma îndeplinirea lor, nu am avea atâtea cupluri care divorţează din orgoliu rănit.
