Monograma din vis

Plouă. Un fluture dansează printre petalele macilor.
Vis. Lacrimile copacilor sunt ascunse în zâmbetul ei.
Iubire. Precum ploaia, Ea îţi mângâie sufletul.

Fără frontiere este sufletul,
doar când ne adoarme este acolo
unde-şi doreşte cu adevărat,
Singur şi pustiu eşti,
nu mai poţi să te minţi. Doar mărturiseşti
pierderea de sine. Eşti doar tu şi inima-ţi încătuşată.
Ai vrea măcar o dorinţă să-ţi fie întrupată şi nimeni
nu-ţi răspunde! Nici măcar lacrimile nu se mai prefac în cristale.
Ai vrea că Ea să-ţi atingă fruntea şi buzele, inima şi trupul.

La dorinţa ta, în fiecare noapte venea la tine – ecoul inimilor
împrăştia miresme de iasomie şi caprifoi,
În jur, lumina lunii pline şi umbrele lor se legănau,
Mereu ea steaua, iar tu oceanul ei,
Mereu ea ţărmul, iar tu valul pătimaş revărsat.

La dorinţa ta, în fiecare noapte venea la tine – un vis, o şoaptă,
O şoaptă, da! Un cântec – sărut şi mângâiere, o unică trăire.
Un vis într-un întreg
cu-al ei contur de catifea printre cearşafuri…

La dorinţa ta, în fiecare noapte venea la tine
pentru că o iubeai şi te iubea,
un dor fără-ncetare, o vrajă, un mister,
o rugă şi-un descântec, un gând – să mai revină.
Nelinişti, apropieri tulburătoare, viaţa ce urcă şi coboară
până ce piere, iar depărtarea – dureri ce nu suportă ceasuri…

Opreşte-te noapte! În geam adie-o creangă.
În zori, la despărţire, parfum de ambră
se risipeşte într-o monogramă – I.L.– punte spre-a lor fundaţie.
În fiecare zi o aşteptai în vis. Din lacrimi e făcută ziua,
sub pleoape perle mari se-adună
şi-n inimă doar nori de dor plutesc.

Când Ea apare, oglinzile explodează prin poarta îngheţată,
de mână trec prin focul ce stinge-a pleoapei apă.
De dincolo de timp, zâmbeşte Ea, pe buze are
mireasma începutului,
se întoarce să-şi sărute iubitul,
de dincolo de timp, în timpul ăsta bolnav.

O, dulce moarte! Nu poţi urca, nu poate coborî!
Cine va cunoaşte Iubirea, va zdrobi Porţile Morţii!
……………………………………………………………………………….
Se spune că se vor căuta mereu până vor deveni UNU…
iar până atunci, în locurile lor dragi se vor întoarce,
ca-n moartea ce-i va uni
să fie doar steaua unui Cerc de Lumină.

Irina Lucia Mihalca

Irina Lucia Mihalca De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu