Am deschis spre lume-avidă o fereastră
ca să-mi intre-n casă zarea cea albastră,
iarba-nrourată, foșnetul de frunză,
ciripit de păsări, zbor de buburuză
neavând răbdare să îmi duc afară
somnoroasa umbră, s-o mai strig pe vară
de la înălțimea unui spic ce-și cântă
pârgul în lumina liniștii răsfrântă.
Mi-era prea dogoare să nu-mi răcoresc
lutul cel tomnatic și să nu-mi trăiesc
clipa-n astă ramă-a blândă-a dimineții,
să nu-mi bucur ochii de splendoarea vieții…
Am deschis avidă înspre lume-un geam
recunoscătoare pentru tot ce am
și-am zâmbit cum numai dragostea zâmbește
când un cuib de suflet magic își găsește…