Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Copilul se trezeste. Se uita in jurul lui. Liniste deplina. Parintii nu sunt acasa. Se uita in dreapta lui. O fetita doarme langa el. Se uita la ea cu ochii mari si mirati. Nu o recunoaste. Sta si se gandeste. Nu recunoaste nimic din jurul lui. Totul pare strain. Vede jucarii. Se ridica brusc din pat si se intinde pe jos. Incepe sa se joace. Intai cu mingea. Apoi cu masinile.
Fetita se trezeste si ea. Il vede pe baiat, se ridica si se duce la el. Il convinge sa lase mingea si masinutele. Se prefac amandoi ca au diferite meserii. Apoi fetita ii aduce o papusa in carut. Baiatul ramane surprins. Se uita adanc in ochii ei lipsiti de culoare. Dar ia papusa din carut si o strange in brate.
Carutul acum e de mult uitat. Fetita si baiatul se joaca cu papusa. Au grija de ea. Baiatul fura din dulap o camasa de a tatalui. O pune pe el. Dar senzatia inca este straina. Nimic din jurul sau nu ii trezeste nici o amintire. Nici o stare. Cade pe ganduri. E doar un copil si deja este macinat de propria existenta.
Baiatul se uita in jur. E noapte. Fetita doarme cu papusa langa el. Dar totul este atat de ciudat. Incepe sa se gandeasca:
” Care este rostul meu? Cine sunt eu? Sunt suma implinirilor altor oameni. Sunt produsul unui efort colectiv constient si inconstient. Un produs modelat si finisat in viziunea unor oameni ce au nutrit varii intenti pentru mine. Ma diferentiez de restul lumii oare? Totusi, toti suntem alcatuiti din aceiasi materie. Ce ma face pe mine diferit? Ce imi da caracterul de unicitate? Sa fie oare mintea mea? Cred ca mintea mea…dar de ce totul pare strain? Nu vad cu cine as putea sa ma joc asa vreodata…poate… poate daca ar avea chip…poate daca as iubi cu adevarat…”
Si atunci raspunsul il izbeste. Brusc camasa se micsoreaza pe el pana cand il strange. Din nou se trezeste in pat. Vede un chip langa el. O femeie. Realizeaza ca totul a fost un vis. Femeia plange.
El intreaba: De ce plangi?
Ea se uita la el cu ochii mari, caprui spre verde si ii zambeste.
El zambeste.
Ea rade.
El intreaba din nou: Cine esti tu? De ce plangi?
Ea: Am visat urat. Adica… am visat frumos,dar ireal. Am vazut tot ceea ce imi doresc. Doar ca…
El: Baiatul din visul tau nu avea chip, nu?
Ea mirata: De unde stii?
El: Pentru ca nici fetita din visul meu nu avea. Si abia acum inteleg de ce…
Amandoi: Pentru ca trebuia sa aiba chipul tau si inca nu te cunosteam.
El contemplativ: Intr-adevar… pentru ca realitatea sa se impleteasca cu visul… trebuie sa iubesti cu adevarat.
