E adevărat că două linii paralele se pot intersecta,
Nu pentru că îl combatem pe marele Euclid, ci pentru că aşa e.
Pentru că, acolo unde culoarea pătrunde în planul realităţii materiale
Totul devine posibil –
Linie dreaptă, paralelă cu altă linie dreaptă
Traversează brusc un triunghi galben
Unit şi el, la rândul său, printr-o altă linie venită de sus cu un mare cerc.
Triunghiuri mari, cercuri medii, dreptunghiuri mici
Totul pare a fi geometrie.
Numai că toate converg spre acelaşi lucru
Ca sufletele noastre bântuite de mirosul păsării de foc –
Marele contrapunct [1] al iubirii.
Mereu suntem într-un contrapunct
Din cauza liniilor paralele ce se intersectează cu cealalte paralele,
În spaţiul dintre mine şi sine, în exarhidion[2]-ului făr’ de peras [3].
[1] Pentru detalii, a se vedea, Wassily Kandinsky, „Spiritualul în artă”, traducere de Amelia Pavel, Meridiane, Bucureşti, 1994, pp. 65-66.
[2] „Exarhidion” (în filosofia greacă) – infinitul, veşnicul început şi veşnicul sfârşit.
[3] La Anaximandru, „peras” este „limita”. Dar, noi tindem să forţăm acest concept înspre ideea de „limită a infinitului”, cu intenţia de a crea astfel un paradox.
