Tu mă adormi, căci porți miros de lapte
Şi-n părul tău curg rîuri cu smochini,
Iar pe genunchii-ți roz iau foc în noapte
Vechi acatiste scrise-n iambi felini.
Atunci cînd popii, galbeni, cad în transă,
Cînd falşi fachiri se scurg pe funii-n jos,
Lovindu-mă de frunze-ți cer o şansă
Şi pregătesc pocale cu spumos.
O, tu, sălbatico ce porți în vene
Suav parfum de străzi şi de-nserat,
Lasă-m-o clipă să-ți fac vînt cu pene
Şi să te ung cu-arnică pe păcat!
Tu cea crescută-n nunți de felinare,
Împărățind hoteluri de nevoi,
Aprinde-mi foc şi scrîşnet din amnare
Şi-apoi aruncă-mi zdreanța în noroi!
De-ai împuşca cu glonțul rece-n fluturi
Şi dintre toți doar unul te-ar iubi,
Trăgînd cu ochi legați, de după scuturi,
Pe mine-n piept, rîzînd, m-ai nimeri.
În rochia ta se zbat adieri febrile,
Pantofii tăi pocnesc scîntei pe nervi,
Am să te-aştept încins cu proiectile
Sub asistența foştilor tăi servi.
Mi-ai nins pe timp, femeie îndrăcită,
Spurcatu-ți mers l-am altoit de hram
Şi pielea de pe suflet, jupuită,
Ți-am atîrnat, s-o vezi cînd treci, la geam.
Acolo, printre pietre, la Oracol,
Cînd aprindeai platane mari de foc,
Cît n-adormisem încă la spectacol,
Parc-am simțit că nu eşti cu noroc.
Tu, ce mi-ai lunecat amar prin vise,
Ție buchete la ruini ți-aduc,
Frumoasă doamnă-a tainelor ucise,
Şi-apoi mă-ntind în patul tău de nuc.
Poezie din volumul “Duminica poemului mut”.