Efectul pavlovian al culturii – reflexele condiționate

Două exemple de reflexe pavloviene în cultura poporului român.

Reflexele condiționate au influențat nu doar știința dar și cultura de zi cu zi, de vreme ce ele sunt și un background cultural în care omul se regăsește (iar termenul de “câinele lui Pavlov” este utilizat pentru a descrie o persoană care doar reacționează la anumite situații). Acestea sunt bazate pe tipul de condiționare, numit “încercare și eroare” și constau în faptul că o acțiune oarecare inițiată de individ este urmată de un stimul de recompensă – generator de răspuns pozitiv sau negativ.

Pe tărâm cultural, diferența față de condiționarea pavloviană constă în aceea că nu conține un stimul condițional specificabil și că răspunsul condiționat nu are la origine un reflex necondiționat. Condiționarea fiind aspectul fiziologic al activității psihice de învățare, dar la om procesul de învățare nu poate fi cu totul identificat cu condiționarea ((Paul Popescu-Neveanu: Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978,  pp. 609-613.)).

“Amprentele” de pe monumentele istorice

De exemplu, un tip de reflex condiționat pe care îl întâlnim la poporul român este acela că unele persoane, mai ales tinerii, au obiceiul de a-și lăsa “amprenta” pe monumentele culturale. Iar, într-o variantă a baladei despre Meșterul Manole, un poet atrage atenția asupra unui amănunt: căutând “loc de monastire / și de pomenire”, Negru-vodă și cei zece meșteri mari, între care Manole, întreabă pe un cioban dacă n-a văzut:

un zid părăsit
și neisprăvit ((Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, Editura Eminescu, București, 1973, p. 257)).

Punctul de vedere al poetului este următorul: zidul înverzit, ros de ploi, presupune o altă mănăstire anterioară, dusă până la capăt sau numai începută. Acel zid, surpându-se peste simbolul vechi, îl îmbogățește imens: chiar după ce se dovedește cineva în ea, mănăstirea tot se dărâmă, nimic nu e veșnic, nici un sacrificiu. Ține cât ține, apoi e nevoie de alt sacrificiu asemănător. Astfel, noi, care beneficiem de o istorie întreagă de sacrificii, ar trebuie să stăm acuma degeaba?

Dar versurile pot avea și un alt înțeles; există nenumărate începuturi care presupun fiecare, “un zid părăsit”, adică un început anterior. Oamenii își înscriu numele pe aceste ziduri, pentru a-și lăsa amprenta în timp, retrăind amintirile, atunci când vor vizita din nou acel loc sau pentru a-și exprima sentimentele față de persoana iubită, gândurile sau doar pentru că “așa fac și alții”, făcându-i să trăiască mereu în prezent, asociind munca confirmată ca valoare a altuia, fiind o muncă neterminată și din păcate mulți uită semnele de punctuație când citează sau omagiază.

Așadar, sunt acei oameni care fac asta din considerente morale dar și ca susținători de cultură, pentru ca “poveștile” lor să fie recitite și de către alte persoane. Fiecare descoperire este în fond o redescoperire, unii dintre noi luptându-se cu patimă pentru cauze vechi și pe care alții înaintea noastă le-au câștigat sau pierdut, alții doar încercând să se afirme, scriu tot felul de cuvinte, injurii la adresa persoanelor care le poartă pică.

Scrisul pe toacă

Un alt tip de reflex pe care îl întâlnim la poporul român este “scrisul pe toacă”: în credința populară românească se spune că un om care a fost scris pe toacă nu va muri de moarte bună (aceasta fiind o metodă de răzbunare pentru unii, biserica asimilând acest fenomen cu un ritual de magie neagră, susținând că scrisul pe toacă este mâna Diavolului). De regulă “scrisul pe toacă” reflectă o stare de nemulțumire, un abuz prezentat instanțelor cerești din motive diverse sau o nedreptate, dar uneori, neîncrederea în divinitate îi determină pe unii să “practice scrisul pe toacă”.

Prin urmare, aceste reflexe condiționate fac parte din viața și din cultura poporului român. Omul este singurul în măsură să se creeze și tot el este acel “modelator” al său, fiind un principiu ce semnifică întoarcerea la sine, ce pune în evidență conștiința de sine a omului, a creației și puterii sale de a acționa pentru perfecționarea sa și a semenilor săi.

Ionuț Zamosteanu

Ionuț Zamosteanu

Recomandări

Adaugă comentariu