Dragoste târzie

Despre tabuuri și iubire. O foarte frumoasă poezie de dragoste.

dragoste-interzisaDa, te-aș iubi cum mă iubești și tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai așteptat vâltoarea să mă ia
Și să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele și cu-atâți fiori?
Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia
Vedeam şi eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simțirea dragostei, ades nebună,
Răzlețe streine le-mpreună,
Și vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimașă, aprinsă, uscățivă,
Ești tânără, trufașă și frumoasă.
Mă vrei al tău și-atât, și nu-ți mai pasă
De toți ai tăi, de toți ai mei,
Jertfiți unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele
Să mi te dai ca versurilor mele.
Beția te prinsese de o data,
Și vreai să fii a mea de tot și toată,
Călcând o pravilă uitând
Că ai ieșit din rând.
Și te-am făcut să suferi, știu,
În ce aveai în tine mai zvâcnit și viu.
M-am prefăcut că nu-nțeleg,
Ca să rămâi ce ești, și eu întreg,
Și te-am jignit cu voie, să mă ierți,
Poți să blestemi și să mă cerți,
Din depărtarea care îți ascunde,
Cu plânșii ochi, și coapsele rotunde.

Tudor Arghezi (21 mai 1880 – 14 iulie 1967),
Dragoste târzie

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Un comentariu

  1. “Ni exista dragoste fara iertare si nu exista iertare fara DRAGOSTE”…Bryant McGill <3

Adaugă comentariu