Un poem de dragoste. Altfel de dragoste.
De-acum aș putea
Și fără picioare trăi,
Da, fără de ele
La cine vroiam să ajung
Am ajuns.Și fără de ochi,
Da, fără de ei,
Aș putea să trăiesc
Pe cine vroiam să văd
Am văzut.Și fără de mâini
Aș putea să trăiesc,
Da, fără de ele
Pe cine vroiam să cuprind
Am cuprins.De-acum și singur, iubito,
Ca o pată de sânge pe lespezi,
Ca o stea ce cade-n neant,
Ca un vultur pe munți,
Da, singur
Aș putea să trăiesc.Grigore Vieru
De-acum
O poezie scrisă de Grigore Vieru după prima sa vizită în România.
“Am trecut pentru prima oară Prutul în 1973 ca membru al unei delegații oficiale formate din scriitori ruși de la Moscova. M-a propus pentru această călătorie oficială unul dintre cei mai de seama poeți ruși pentru copii, Jukov Akim, care mă tradusese în rusește. Să știți că printre scriitorii ruși erau unele personalități nobile care ne înțelegeau suferințele și chiar ne și ajutau.
Întâlnirea cu România a fost tulburătoare. Era ca şi cum mi-aş fi văzut pentru primă oară părinţii. Citeam toate denumirile de străzi şi de magazine ca pe nişte poeme. Mă țineam pe străzi de copii de drag de vorba lor – îmi părea că nu vorbesc, ci cântă. Eram mirat ca un copil că pretutindeni se vorbeşte româneşte. Prin librarii nu mai alegeam cărţile, cumpăram totul deodată crezând că a doua zi nu le mai găsesc, iar la Mănăstirile din Moldova şi Bucovina zvonul clopotelor îmi părea o miere care putea fi întinsă pe pâine. Era basmul pe care l-am trăit abia la 38 de ani.”
