Cum sa scrii bine

În data de 7 septembrie 1982, legendarul David Ogilvy a trimis o notă internă catre toți angajații agenției de publicitate Ogilvy & Mather.

Purtând titlul Cum să scrii, nota internă cuprindea 10 sfaturi extrem de utile. Iată-le.

“Cu cât scrii mai bine, cu atât urci mai sus în Ogilvy & Mather. Oamenii care gândesc bine, scriu bine. Oamenii cu mintea încețoșată scriu note încețoșate, scrisori încețoșate și discursuri încețoșate. Să scrii bine nu este un dar al naturii. Trebuie să înveţi să scrii bine. Iată 10 sfaturi:

1. Citiţi cartea lui Roman-Raphaelson despre cum se scrie. Citiți-o de trei ori.
2. Scrieți așa cum vorbiți: cu naturalețe.
3. Folosiţi cuvinte scurte, fraze scurte si paragrafe scurte.
4. Nu folosiţi niciodată jargonul unor cuvinte ca reconceptualizare, deconcentrare, atitudinal, justițiarism. Acestea sunt semnele distinctive ale unui “fund pretenţios”.
5. Nu scrieți niciodată mai mult de două pagini indiferent de subiect.
6. Verificaţi-vă citatele.
7. Nu trimiteți niciodată o scrisoare sau o notă chiar în ziua în care ați scris-o. Citiţi-o cu voce tare dimineaţa următoare – şi apoi editaţi-o.
8. Dacă este ceva important, cereți ajutorul unui coleg pentru a aduce îmbunătăţiri.
9. Înainte de a trimite scrisoarea sau nota, asiguraţi-vă că vă este extrem de clar ce doriţi ca destinatarul să facă.
10. Dacă doriţi “să aveți o activitate”, nu scrieți. Duceți-vă și spuneți-i omului ceea ce doriți.

David”

(sursa: Lists of Note)

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

3 comentarii

  1. C

    Dar daca gandim si vorbim cu naturalete in ceata?

  2. Mihai

    la punctul 9 lipseste verbul 😀

Adaugă comentariu