Cântec șoptit

“Nimeni nu trăiește când vrea, ci când îi vine rândul.” (Zaharia Stancu)

O poezie pe care mulți o știu, chiar dacă unii dintre ei nu îi știu autorul.

Cântec șoptit

Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o
Pe urmă o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare
Când soarele-apune
După nişte măguri
Şi răsare în flăcări din mare.

Zaharia Stancu (5 octombrie 1902 – 5 decembrie 1974)

Silence is Blue, fotografie de Isabelle Menin.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Un comentariu

  1. Poezia asta am citit-o prima oară când nu era încă timpul ei, eu fiind prea mic la vremea aia să înțeleg ceva mai mult decât că acel copil a ucis o vrabie. Și totuși, acum tot asta vreau să înțeleg.

Adaugă comentariu