Vă propun să zâmbim puțin. Încep, așadar, cu o știre de pe Mediafax: "De ce nu a funcţionat Facebook? Compania şi-a cerut scuze şi a explicat motivul pentru care utilizatorii din Europa nu au putut
Creativitate într-un vas cu apă. The Universe Is As Big As Your Mind este un film pentru care nu s-au folosit imagini generate pe calculator. Singurele ingrediente folosite sunt, după cum mărturisește Eran Hakim, "doi
Un scurtmetraj oniric, premiat în 2012 la Slamdance Film Festival. Solipsism - concepție, doctrină potrivit căreia singura realitate ar fi eul, conștiința individuală, întreaga lume exterioară existând numai în această conștiință. (DEX) O variantă excesivă
După ce a cucerit România, Lavinia Postolache și-a pus în gând să cucerească și Hollywoodul. Fotografiile o reprezintă pe Lavinia Postolache, câștigătoarea Miss World România 2010 și au fost realizate recent de către fotograful american
O scurtă comedie, într-un spațiu mai puțin obișnuit. Nu știu care este părerea voastră, dar eu, unul, declar că îmi plac comediile franțuzești. Poate și pentru că m-am cam săturat de clișeele din comediile americane.
O galerie de imagini: câteva dintre cele mai pline de culoare orașe din lume. 1. Manarola, Italia. 2. Guanajuato, Mexic. 3. St. John’s, Canada. 4. Wroclaw, Polonia. 5. Stockholm, Suedia. 6. Copenhaga, Danemarca. 7. Willemstad,
Banii erau destinați României. Însă românii i-au refuzat. Românca Mica Ertegun a donat 26 de milioane de lire sterline (aproximativ 31 de milioane de euro) Universității Oxford, cea mai mare donație pentru științele umaniste din
Walt Disney Company a făcut disponibile pe youtube, gratuit, câteva dintre cele mai populare seriale TV ale sale. De acum, fanii Disney pot privi integral câteva dintre vechile și faimoasele producții ale companiei pe canalul
Cel de-al doilea acvariu ca mărime din întreaga lume. Se numește, așa cum v-ați dat deja seama, Kuroshio Sea și se află în Motobu, Japonia. Are o capacitate de 7.500 de metri cubi de apă,
O execelentă animație, prezentând în 3D Amterdamul secolului XVI. Amsterdam Museum a deschis recent o nouă secțiune: Amsterdam DNA. În cadrul acesteia, vizitatorii vor putea călătorii - prin intermediul unui video-wall gigant de trei metri
Din ciclul "folosește-ți capul după cât te duce mintea"... Citind că există artiști care pictează folosindu-și piciorul, Ani K, un profesorul indian de desen, s-a gândit că - musai! - trebuie să facă și el
Filmul pe care ar fi trebuit să-l vedeți pe toate televiziunile. Dar nu l-ați văzut. Pentru că nu a fost dat. La trei zile de la urcarea sa pe youtube, filmul care urmează a făcut
Sculpturile magice ale unui artist american de origine română. Magic Angle Sculpture este numele unei serii de sculpturi din lemn realizate de către artistul și omul de știință John V. Muntean. Se numesc așa deoarece,
Un semn de carte "inteligent". Și atât de simplu de realizat! Ce ați zice de un semn de carte care "urmărește" paginile în timp ce citiți și se așază singur la pagina la care ați
Un film de 3 minute și jumătate la care au muncit, timp de doi ani, peste 50 de oameni. În data de 2 martie 2012, Cartier a făcut public scurtmetrajul L’Odyssee de Cartier, o realizare