Bine ai venit pe WebCultura

Din cuprins:

Ultima scrisoare

Cântec de dragoste la marginea mării

Îți dăruiesc o stea de mare… Cu gleznele julite, eu te pândesc când treci printre rocile țărmului, reci. Marea se...

Continuare...


Powered by

Ultima scrisoare

Sorin Tudorde @
20 November 2013

Dragă cititorule, îți cerem din nou ajutorul. Pentru că, într-o lume a reclamelor agasante, WebCultura poate exista doar cu ajutorul acelora care aleg să ne susțină prin donațiile lor. Mulțumim! Webcultura.

O poezie de dragoste.

Sfârșitul a venit fără de veste.
Ești fericita? Văd că porți inel.
Am înțeles. Voi trage dunga peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.

Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Știu, voi aveți în viata altă normă,
Eu însă-n fața normei nu mă-nchin.

Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ți fac reproșuri, nu ești vinovată
Și n-am să spun că nu m-ai înțeles.

A fost desigur numai o greșeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veșnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.

Și totuși, totuși, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie amețeli,
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumina-n seara mea de îndoieli.

Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă ființa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creații de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se înalță
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalță
Și-ngenuncheate rânduri submisiv

La soclul tău dumnezeiesc așteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniștit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se șterge-n infinit.

O, de-am fi stat alături doar o ora,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eterna, roză, auroră
De ne-nțeles, de nedescris.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Și nici nu știu de ai să mai citești
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aș vrea sa fii ce nu mai ești.

N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aș fi putut să spun: “Ești ca oricare”…
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindește beat de pofte tăul,
Ce-l ține candid amintirea mea.

Vei fi acolo veșnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Și lumea n-o să știe niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.

Acolo, sub lumina de mister,
Scăldata-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colț de cer
O stea de seară blândă și senină.

Și când viața va fi rea cu tine,
Când au să te împroaște cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.

Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadență legănată,
Te vei simți ca-n visul cel dintâi.

Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.

Și dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aș zbate-ngrozitor în țărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

Mihai Beniuc (20 noiembrie 1907 – 24 iunie 1988),
Ultima scrisoare

Lucrări grafice realizate de artistul rus Andrew Ferez.

Despre autor

Sorin Tudor

| Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti.

Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

    Comentarii
  1. Simona S.

    Superb!

  2. Minunat!!"!!

  3. Adriana

    De vis!

  4. frumoase versuri!

Comentează

Parteneri

© 2010-2014 WebCultura.