Cum a fost batjocorit Brâncuși în propria țară

Și cum era să fie demolată Coloana Infinitului. Și cum Constantin Brâncuși ar putea deveni “cetățean de onoare” al țării în care s-a născut și nu român, așa cum și-a dorit.

În 1951, în plin apogeu al carierei sale artistice, Constantin Brâncuși decide să doneze operele statului român toate operele sale din atelierul său din Paris: 230 de sculpturi, 1.600 de fotografii și clișee, unelte, mobilier. Un tezaur artistic inestimabil. Modul în care autoritățile comuniste ale vremii au tratat dorința lui Brâncuși de a-și dona operele a fost însă halucinant.

“Operele lui Brâncuși nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!”

Iată faptele așa cum sunt ele istorisite de către Horia Muntenuș în volumul Dincolo de Brâncuși (Editura Gedo, 2009):

La oferta lui Constantin Brâncuși, statul român a trimis niște tovarăși la Paris, printre care țesătoarea Constanța Crăciun de la Tricodava București, care era ministru al culturii, Teoharie Georgescu – tipograf cu patru clase elementare, pe numele său adevărat Burah Teșcovici, care era ministru de interne și pe Leonte Răutu care va deveni creierul ideologic al P.M.R.

Brâncuși i-a primit în atelier. Au început să-l întrebe despre fiecare operă, ce reprezintă. Brâncuși, supărat, i-a scos afară din atelier, spunându-le: “Statul român trebuia să trimită niște oameni competenți”.

Venind aceștia în țară, i-au spus lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: “Operele lui Brâncuși sunt niște opere pe care le-ar putea face orice țăran neinstruit.”. Dej le-a spus să scrie un referat. Aceștia au scris referatul, pe colțul căruia stă rezoluția: “Operele lui Brâncuși nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!”.

“Cerere de dărâmare a coloanei metalice, opera sculptorului Brâncuș”

Umilirea publică a lui Constantin Brâncuși de către politrucii vremii nu s-a oprit însă aici: pe 30 iunie 1951, Comitetul pentru Artă din cadrul Academiei Române înainta Comisiei Științifice a Muzeelor și Monumentelor Istorice și Artistice o adresă la care atașa o “cerere de dărâmare a coloanei metalice, opera sculptorului Brâncuș, din orașul Tg. Jiu” (inaugurată pe 27 octombrie 1938). Această adresă.

În încercarea de a-și proteja opera, Constantin Brâncuși avea să renunțe la cetățenia română o lună mai târziu, pe 1 august 1951 , iar un an mai târziu avea să primească cetățenia franceză…

“Mor neîmpăcat sufletește că nu pot să-mi dau sufletul în țara mea”

Cererea de dărâmare care, din fericire, nu a fost aprobată. Comuniștii însă, considerându-l pe Brâncuși “un reprezentant al burgheziei decadente”, au găsit alte modalități de a se răzbuna: ansamblul monumental de la Târgu-Jiu (Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Poarta Sărutului), au fost lăsate, intenționat, în paragină.

Și aceasta nu a fost totul: în 1955, simțind că i se aproprie sfârșitul, Brâncuși înaintează statului român o cerere privind repatrierea sa, în care își exprima dorința de a se întoarce acasă pentru a fi înmormântat lângă părinții săi, în cimitirul de la Hobița. Și această cerere îi este refuzată.

Și astfel se face că, pe 12 aprilie 1956, Brâncuși avea să-și treacă în testament următoarele cuvinte: “Las statului francez, pentru Muzeul Național de Artă Modernă, absolut tot ceea ce vor conține, în ziua morții mele, atelierele mele situate în Impasse Ronsin nr. 11”.

Însă, cu toate acestea, ultimele sale gânduri au fost îndreptate tot spre România:

“Mor neîmpăcat sufletește că nu pot să-mi dau sufletul în țara mea și voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea…” sunt cuvintele pe care Brâncuși le-a spus episcopului ortodox al Parisului – Teofil Ionescu – chiar pe 16 martie 1957, în ziua decesului.

A fost înmormântat în cimitirul din Montparnasse, unde își pregătise, singur, o lespede de piatră pe care, sub semnul crucii, își scrisese numele și anul naşterii. Tot ce au mai avut de făcut ucenicii săi a fost să dăltuiască anul morții.

Abia în 1964, Brâncuși avea să fie reabilitat de către regimul comunist, iar ansamblul monumental de la Târgu-Jiu a putut fi amenajat și îngrijit.

“O cetățenie cu titlul de onoare, care ar putea fi încadrată în categoria celor care se acordă străinilor”

În data de 14 februarie 2013, la dorința urmașilor sculptorului român, Laurian Stănchescu, fondatorul fundației internaționale “Constantin Brâncuși” din Canada a depus o solicitare prin care artistul sa primească din nou cetățenia română. Și astfel, după ce acest drept îi va fi fost înapoiat, osemintele lui Brâncuși să poată fi aduse în țară, așa cum și-a dorit artistul.

Doar că, iată ce a declarat Monica Cămărăscu, președinta Autorității Naționale pentru Cetățenie:

“În măsura informațiilor pe care le vom obține, respectiv de la Direcția de Pașapoarte și alte autorități, vom putea clarifica acest statut: dacă a fost și și-a păstrat cetățenia română, nu există nicio retragere sau renunțare la cetățenie la momentul plecării din România, atunci putem să spunem că el este în continuare cetățean român. În situația în care informațiile primite sunt cele care duc la concluzia că nu mai are statutul de cetățean român, există o singură variantă pentru aducerea osemintelor lui Brâncuși în România, ca cetățean român, a unei cetățenii cu titlul de onoare deci cetățenie de onoare care ar putea fi încadrată în categoria celor care se acordă străinilor pentru servicii deosebite aduse țării și națiunii române ca urmare a propunerii Guvernului, prin acordarea de către Parlamentul României.”