Știați că…
În fiecare an, pe 29 august, creştinii ortodocşi prăznuiesc Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul, ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc.
Potrivit tradiției, în ziua de 29 august, creștinii trebuie să țină post negru sau aspru în care sunt permiși doar struguri și apă. Nu se bea vin roșu, deoarece, în credință, acesta reprezintă sângele Botezătorului. Nu se mănâncă fructe sau legume roșii și nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului.
În această zi, nu se taie nimic cu cuțitul, totul se rupe cu mâna. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei.
De asemenea, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică. În trecut, ca să fie iertați, oamenii care făceau păcate grele – furau, ucideau, tâlhăreau – țineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân‘ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.
În unele zone, Sf. Ioan se serbează de către femei. După ce se înserează, se adună mai multe la un loc, unde fac chefuri şi jocuri, însă fără bărbaţi, zicându-se că aceasta e ziua când femeia e tot așa de mare ca și bărbatul.