Visurile. Uitatele noastre visuri.
Se spune că ne naștem înconjurați de visări. Visările noastre, cele ale ursitoarelor și cele proiectate asupră-ne de dragostea părinților. Și apoi creștem, iar visările se transformă în visuri. Visuri ale copilăriei pe care, alergând de la un an la altul, încercăm să le prindem din zbor, ca pe fluturi nemaivăzuți și să le citim minunatele povești ce le poartă pe aripi.
Și, tot alergând, creștem și creștem. Și fie că obosim, fie că ne facem prea multe griji să nu ne împiedicăm și să fim văzuți de oamenii din jurul nostru care, brusc, au devenit cu toții mari și preocupați, uităm.
Uităm să zâmbim. Uităm să alergăm. Uităm să mai căutăm povești pe aripi de fluturi. Și, mai ales, uităm de visuri. Chiar dacă ele se află mereu în jurul nostru, așteptând să ni se aștearnă în palmă. Fie și pentru o clipă.
O frumoasă filmare realizată în timp real de Leila și Damien de Blinkk.
