Pentru toate sufletele sensibile: o poezie frumoasă și foarte cunoscută.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuiește-n aur fin.
Pe umeri cade-ne și-n gene.Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Și nu știm ce păreri de rău
ne tulbură, pieziș, avântul.Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.Visând, întrezărim prin doruri –
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
și niciodată nu vor fi.Lucian Blaga (9 mai 1895 – 6 mai 1961),
Risipei se dedă florarul
