Și două filme din 2011 gândite de două regizoare: The Future (de Miranda July) și TakeThis Waltz (de Sarah Polley). Să fie doar coincidență că sunt două femei la mijloc? The Future arată cursul unui
♣ "Creierul unui copil care a fost neglijat din punct de vedere afectiv poate fi și cu până la de trei ori mai mic decât creierul unui copil care a crescut înconjurat de iubire", scrie Realitatea,
O scurtă poveste de dragoste inspirată de poemul lui Tennyson. Fii lângă mine când lumina mi se stinge Când sângele furnică și nervii dor Și-nțeapă, iar inima-i bolnavă Și roțile ființei toate-ncetinesc. Fii lângă mine
"În chiar în această clipă aud bătând minuscula inimă a unei picături de ploaie." O poveste de dragoste spusă pe zidurile clădirilor. Fiecare cadru este desenat cu creta pe un alt zid al orașului, iar
De ce trebuie să dai "unfriend" pe facebook fostei iubiri. Conform unui studiu realizat în iunie 2012 de către masteranzii Western University, cei care tocmai au fost părăsiți de ființa iubită folosesc facebook astfel: 88%
Îți mai aduci aminte? Oare tu când ai fost mai fericit? În curând, probabil, nimeni nu își va mai aduce aminte de "celelalte timpuri". Însă noi - cei mai mulți dintre noi - le-am trăit.
Sâmbătă, 1 septembrie 2012, Taylor Morris și Danielle Kelly s-au căsătorit. Priviți povestea lor. Taylor Morris, astăzi în vârstă de 23 de ani, a fost specialist în explozibil al Marinei americane. În mai 2011 a
Un bărbat, o femeie, două caiete... Și o foarte frumoasă poveste de dragoste spusă în decursul unui singur minut. Un film creat de Nicolai Troshinsky. Născut la Moscova în 1985, Nicolai a studiat ilustrația în
O emoționantă scrisoare de dragoste scrisă acum 400 de ani. În aprilie 1998, arheologii din Coreea de Sud au descoperit, într-un cavou din Andong, trupul celui care a fost Eung-Tae Lee, membru al vechii familii Goseong Yi.
300 de flori, 300 de trecători, o cerere în căsătorie. Și, firește, mult romantism. Jack și Teresa s-au întâlnit pentru prima oară în fața Institutului de Artă Contemporană din Boston. Și s-au îndrăgostit. Așa că,
Mai exact: o poveste de dragoste din 3.000 de fotografii. Scurta poveste de dragoste pe care vă invit să o vedeți are doar ceva mai mult de cinci minte. Însă, cu toate acestea, la ea
Șase decenii de declarații de dragoste în patru minute de muzică. Hotărât lucru: bărbații nu își mai declară (și nici nu își mai cântă) dragostea așa cum o făceau odinioară. O demonstrează și această "scurtă
Despre dragoste, prin intermediul unor altfel de "scrisori de dragoste". Flori și flăcări... Imaginile care urmează sunt câteva dintre fotografiile realizate de către artistul chinez Jiang Zhi în cadrul ciclului "Scrisori de dragoste". "În cele din
Un băiețel, o fetiță și prima mare dragoste. My Favourite Things - un scurtmetraj realizat în anul 2009 de către către Edward Styles, student la secția de Fotografie și Cinematografie a Universității din Leeds. Și,
Momentul. Momentul acela în care privirile vi se întâlnesc și simți că te-ai îndrăgostit. Momentul acela în care simți că poți zbura, că poți dărâma ziduri, că nimic nu te poate opri și nimic nu