Ne supărăm unii pe alţii,
Cuibăriţi fiecare în dreptatea lui,
Supărarea creşte între două ziduri,
Tencuite de orgolii fumurii.
Mulţumindu-i uitării, călcăm pe drum separaţi.
Ne-am fost dragi o vreme,
Am împărţit de-ale fericirii,
Acum poposim pe tărâmul condradicţiilor,
Şi cădem în neantul iluziilor
Că binele e în altă parte.
Ne-ntâlnim cu noi cei cărunţi,
Căliţi de timp şi experienţe.
Aducerile aminte ne fac nostalgici,
Întrebători, îmbrăţişaţi de regret:
Când s-a sădit pustiul dintre noi?
Negarea şi acceptară îşi fac loc laolaltă,
Prea târziu pentru a ne conecta.
În seninătate, inima-şi găseşte un sens,
Caută iertarea-n tine,
Şi totul va avea un mers!
