Cinci declarații de dragoste.
Ea e hotarul dintre trupul și sufletul meu. E apa care curge printre îngeri și demoni. Dar cine poate fura o apă curgătoare?
Aș vrea cinci vieți de-a rândul să sufăr, ca tu să rămâi așa cum ești, tânără; timpul să mă ardă pe mine numai, pe tine să te lumineze. Pricepi tu prețul iubirii mele?
A nimănui nu vei fi cum ești a mea. Și, totuși, numai eu nu te voi avea niciodată: sunt umbra de la picioarele tale. (…)Mai curând poți smulge cu unghiile o stea de pe cer, decât umbra de la picioare.
Numele tău e brun, cu obraji albi, ochi negrii şi buze roșii, ca și tine. Numele tău e mlădios ca și trupul tău, creanga mea de alun. Numele tău e tânăr ca şi tine, izvorul meu și-al căprioarelor. Numele tău ești tu; și tu ești pe buzele mele ca un cântec. Îl spun, și-mi vine să plâng.
Nu știa cum îl cheamă, de unde vine. Nu-l întâlnise niciodată. Dar necunoscut, venea parcă din ea, ca un vers de care-ţi aduci aminte avându-l pe buze înainte de-a ști unde l-ai auzit.
Ionel Teodoreanu
(6 ianuarie 1897 – 3 februarie 1954)
