o, cum se leagănă tandru zâmbetul tău
a iarbă verde, neştiutoare de moarte,
luminându-mi înalt dimineaţa învăpăiată,
răsfirându-mi-se până-n adâncuri, departe!
trecere de lumină, zâmbetul tău dezmierdat
naşte curcubeie peste cafeaua din zori,
modelând în mintea mea culori neştiute,
aşternând peste dimineaţa mea, sărbători.
şi rămânem aşa, nesfârşiţi, ochi în ochi,
ni se îmbrăţişează adormirea din pleoape,
ni se zbate în irişi imaginea celuilalt
mângâind aerul dintre noi cu gene mioape.
legată de tine cu vise uimite,
o, cum mă leagănă tandru inima ta!
încremeneşte, Doamne, clipa-n târziul acesta
şi nu ne-nnopta… nu ne-nnopta!
