Stiam ca o sa sfarsim si din noi nu va mai ramane nimic. Oamenii vin si pleaca, asa ma amageam. Cei mai multi nu lasa niciun fel de urme, ca si cum nu ar fi fost niciodata.
Macar sa fi plouat – mi-ai spus odata. Tot timpul erai trist si singuri ochii tai nu m-au lasat sa vad nimic in ei. Nici macar cum ma vedeai nu am reusit sa inteleg. Uneori, simteam ca te lupti continuu cu o mie de demoni, nu pe mine m-ai mintit tot timpul asta, nu stiu de cine oare te-ai aparat, dar am stiut ca faci asta, inca de la primele tale cuvinte…
Te-am mintit si eu. Nu te-am iubit in timp. Nu a trebuit sa treaca luni intregi asteptandu-ti cuvintele, visandu-te, te-am iubit de la inceput.
Nici nu te-am cunoscut si tu nici macar nu ai avut curiozitatea sa faci asta. E mai usor sa pui etichete si mi-a fost si mai usor sa imi imaginez lucruri despre tine, despre care nici acum nu stiu cat de mult reflecta realitatea a ceea ce esti tu.
Pentru ca eu nu am trait visul micului print. Pentru ca m-ai judecat gresit inca de la inceput. Nu stiu ce ai vrut, daca ai fi vrut vreodata ceva, stiu ca in povestea asta doar eu am trait, pentru ca eu am vrut asa si cu cat ma apropiam de tine, te pierdeam. De aceea, ar fi trebuit ca povestea sa fi ramas – aici. Sa ma intreb mereu cum ai fi fost, iar pe tine sa te bantuie intrebarea despre cum miros atunci cand am cea ce vreau cum vreau …
Oamenii vin si pleaca. M-am chinuit destul sa ne aduc aici, la sfarsit. Eu singura m-am amagit mereu cum ca povestile trebuie sa aiba final si nu finalitate. Nu stiu cat timp va trebui sa am ca sa te uit cu totul.
Atunci, cand ai fost aici am inteles cat de nefericit te face toata povestea asta. Si mi-a fost mila de amandoi, daca nu si de alti oameni care nu au nicio vina ca noi doi suntem asa. Si am stiut ca daca te iubesc trebuie sa iti dau drumul, pentru ca lasitatea ta dublata de bun simt nu te-ar fi lasat niciodata sa imi spui sa fac asta. Si mi-am pregatit incet, ritualic finalul si, ultima data am venit ca sa imi iau ramas bun pentru totdeauna.
Avea dreptate vulpea. Peste ani, imi voi aminti de tine. Ma voi gandi ca esti undeva pe planeta ta, de unde ai venit intamplator in viata mea, ridicand clopotul de sticla de deasupra florii tale fara seaman, curatand cei trei vulcani.
Si vulpea pe care ai reusit sa o imblanzesti, fara sa o faci prietena ta, chiar te-a invatat ca… limpede nu poti vedea decat cu inima… altfel, acum, nu ar mai fi fost sfarsitul.
