Titlul pe care am ales să-l dau acestei prezentări nu vrea deloc să spună că lumea lui Dante ar arăta altfel decât o descrie H.-R. Patapievici în cartea sa ori că el ar fi singurul care o vede astfel.
Dificultăţi
Problema noastră, a modernilor, este că, spre deosebire de medievali, am pierdut, odată cu slăbirea credinţei, şi capacitatea de a ne reprezenta universul-aşa-cum-este. Şi am mai pierdut ceva: bunul-simţ (sau smerenia) de a citi cu seriozitate textele autorilor mari. Modernii au trufia să creadă că scriitorii din vechime băteau câmpii; şi cu asta îşi închid orice cale către înţelegerea viziunii lor. Amănunt important, veţi vedea mai departe de ce.
Dante.
Ilustrează “de o manieră perfectă“ tipul uman care “păstrează în egal echilibru – iar asta înseamnă: în permanentă tensiune – ceea ce cu un cuvânt metaforic am putea numi partea din om care ţine de Revelaţie şi partea din om care ţine de raţiune. […] Dante era deopotrivă un poet vizionar remarcabil, era un savant, în termenii în care astăzi un om s-ar putea pe sine considera savant şi care, în Evul Mediu, avea toate cunoştinţele ştiinţifice, filozofice şi teologice la zi. […] Viziunea cosmosului pe care a propus-o Dante nu este a contemporanilor săi medievali, în ciuda faptului că el cu aceşti contemporani împărtăşea această tensiune fertilă între raţiune şi Revelaţie, şi care, în mod surprinzător, seamănă extraordinar de bine cu viziunea despre cosmosul sferic pe care un neamţ, Bernhard Riemann, în disertaţia de abilitare pe care a susţinut-o la Tübingen în 1854, a propus-o.“ (cuvântul autorului la lansarea volumului „Ochii Beatricei – cum arăta cu adevărat lumea lui Dante?“, 20.XI.2004).
Beatrice
Este “mediul prin care se răspândeşte lumina dintre adevăr și minte. Dante va parcurge întregul paradis tras în sus de Beatrice, el agăţându-se la propriu de ochii ei, care fixează mereu lucrurile cele mai divine. Prin ochii Beatricei, oglindiţi în ei […] va putea Dante să primească întreaga realitate vizuală a lumii nevăzute.“ (Ochii Beatricei, p. 60)
Metoda (lui) Patapievici – simplităţi complicate
La o lectură atentă a Divinei Comedii, Patapievici constată că toate reprezentările grafice ale universului dantesc, indiferent de epoca la care au fost realizate, sunt greşite. Poate că nu şi-ar fi dat seama de acest lucru dacă nu ar fi luat în serios textul lui Dante: ochii poetului şi ochii fizicianului observă o neconcordanţă majoră între text (mai ales Cânturile XXVII şi XXVIII) şi ilustraţiile sale. Încearcă apoi să-şi reprezinte cum arăta cu adevărat lumea lui Dante. Terţinele Paradisului îl poartă pas cu pas către o concluzie năucitoare, dar inevitabilă de vreme ce desenele, calculele şi argumentaţia sa se bazează exclusiv pe textul lui Dante, mai ales pe acele amănunte pe care ilustratorii Divinei Comedii au ales să le ignore, pentru comoditate.
Concluzia
“La întrebarea cum arăta cu adevărat lumea lui Dante, răspunsul este – o hipersferă“ (op. cit., p. 99) „Originalitatea lui Dante a ţâşnit din intersecţia celor două constrângeri. De o parte, era universul aşa cum îl gândiseră ştiinţificii greci, de alta, decupajele cosmologice şi epistemologice ale adevăratei ontologii, aşa cum fusese gândită aceasta de teologii creştini.“ (op. cit., p. 100)
Ochii Beatricei s-au închis, e adevărat. Dar lumea lui Dante nu a dispărut: e încă acolo. Rămâne oglindită în ochii lui Horia Patapievici. Și descrisă credibil și fermecător în această micuță carte pe care nu trebuie să o ratați…
