Fug secunde, trece viața,
Zboară un an și-mbătrânim,
Ne trezim cu-n prag în față
Clipa când ne despărțim.
Despărțirea de părinți,
Cruntă tragedia noastră,
Azi ne spun să fim cuminți
Mâine ies discret din viață.
Eu nu plâng să am umor,
Plâng pentru părinți ce mor,
Și mor fără să știe,
Că de mâine-s veșnicie.
Lăsați-mă să plâng,
Părinții care sunt, doar oase în pământ.
Părinții din azile, părinți ce încă sunt,
Umili pe-acest pământ.
Mă ceartă lumea, viața,
Mai toți sunt supărați,
Nu pot să-mi ascund fața
De prieteni și de frați.
Eu plâng și iară plâng,
Părinți cu grea povară,
Ce nu mai au în gând,
Să ajungă pân’la vară…
Ei speră fără vrere,
Că mâine e mai bine
Și cred în vorbe tandre
Deși e amăgire.
Fac eforturi să n-o plâng,
Și trișez perfid amarul,
Dar nu pot să mă ascund
În curând se face anul.
Parcă a cedat reduta,
N-am putere, nu sunt zmeu,
Simt că lupta e pierdută
Cum să lupt cu Dumnezeu?
Iartă-mi Doamne, egoismul,
Iartă-mă, e plâns ceresc,
Înțelege-mă, nu-s primul
Și eu tot o s-o iubesc!
(din volumul “Dor de mamă, dor de părinți, dor…, Editura Pim, Iași, 2016”)
