V-aţi imaginat vreodată cum arată un înger?
Pe vremea când eram copilă, îngerul imaginat avea statura mamei şi zâmbetul bunicii. Iar aripile, asemănătoare cu cele ale porumbeilor erau de un alb imaculat, delicate atunci când mă acoperea cu ele şi, totuşi, îndeajuns de puternice pentru ca îngerul meu să poată zbura până în ceruri.
Ah, cât îi invidiam capacitatea de a zbura…mi-aş fi dorit să prind şi eu aripi şi să zbor în înaltul cerului, crezând că lumea se vede minunat de acolo, dintre nori, din Cer. Dar, pe atunci, nu ştiam că nu toţi îngerii zboară; nu ştiam că, adesea, îngerii iau chipul omului şi trăiesc printre noi. Aceştia se disting uşor, după zâmbet şi privire care, parcă, nu sunt din lumea aceasta.
Un astfel de înger cu chip de om mi-a marcat copilăria. Nu avea aripile de un alb imaculat…defapt, aripile nici nu i se vedeau, căci îi erau mult prea ascunse în suflet. Se distingea doar prin zâmbet şi privire, iar acest înger cu chip de om care mi-a sădit în suflet credinţa, un înger cu părul nins şi vocea caldă, era bunica. Nu i-am văzut aripile, dar i-am văzut zâmbetul pe care, cândva, mi-l imaginam doar; nu am văzut zboruri spre înaltul Cerului, dar am văzut cu câtă demnitate răbda suferinţa; nu am auzit cântece angelice, dar am auzit poveşti despre sfinţi şi Dumnezeu.
Nu am văzut un înger de o frumuseţe covârşitoare, dar am îmbrăţişat un înger cu chip de om şi părul nins.
Un mare pictor a zis : **Arată-mi un Înger și ți-l desenez**._ În colportajul de iconițe ortodoxe deabea am văzut un înger (solo) și acela copiat destul de neîndemănatec de la catolici._Când încă eram în țarc am văzut un înger._ Era înalt cât camera – dar s-a făcut cât ușa când a intrat, după care a revenit instantaneu cât se putea de înalt. _ Arăta ca în icoana de perete ,catolică._ Dar am visat deseori acest înger enorm de înalt, totdeauna în lunca Mureș-ului, la Radna._ Cei mai uluitori îngeri au fost pictați în Italia , de către Fra Angelico._ Te pun pe gânduri că există lumea lor, ai vrea să mergi acolo ! 🙂