Când braţele le-ntinzi ca să cuprinzi un ciung
Şi năzuieşti ca să se bucure de-mbrăţişare,
Iar el te muşcă, adânc, până la os, până la nervi
Şi-apoi îţi scuipă-n faţă degetele mâinii-ntinse
Şi ţi le-nfige-n ochi, în gură, în urechi, în suflet…
Tu orb rămâi, şi mut, şi surd, şi gol.
Când braţele le-ntinzi către un suflet ciung,
Dorindu-ţi să-i dai aripi cu-a ta îmbrăţişare,
Iar el îţi calcă în picioare zborul,
Şi–apoi râzând, îţi scuipă aripile date,
Şi ţi le-nfige-n ochi, în gură, în urechi, în suflet…
Tu orb rămâi, şi mut, şi surd, şi mort.
